Ovidiu Burcă a dezvăluit, în ediția de joi, 10 august a emisiunii Dinamo 7/9, amănunte de ultimă oră din interiorul echipei sale. Acestea au vizat, printre altele, transferurile realizate până acum.
Chestionat cu privire la șansele ca echipa să îndeplinească obiectivul trasat pentru actualul sezon, tehnicianul s-a arătat extrem de optimist, în ciuda faptului că debutul de sezon nu a fost tocmai la înălțimea așteptărilor. Mai dificilă a fost, în schimb, perioada de așteptare până la ridicarea interdicției și legitimarea noilor jucători, dar lucrurile s-au liniștit de îndată ce i-a putut avea sub comandă.
În următoarea perioadă va trebui, potrivit spuselor sale, să găsească modulul adecvat, astfel încât să apară și rezultatele dorite. În primele patru etape a fost obținut un singur punct, cel de la Mediaș, cu U Cluj, scor 1-1.
„Eu n-am fost niciodată altfel decât optimist. Preocuparea mea principală a fost când vom aduce jucătorii, pentru că am avut acea interdicție legată de transferuri. Cumva, sunt mai liniștit, pentru că îi știu aici pe toți, știu ce am în mână. Va trebui să găsesc cele mai bune mijloace de a-i antrena, dar sunt mai liniștit că îi am pe toți. Știu ce am de făcut, rămâne să găsesc sistemul care li se potrivește.
Avându-i pe toți, deja lucrurile se simplifică. A fost acea așteptare, n-am fost negativ niciodată, dar am fost preocupat să îi am cât mai repede. Eu sunt aici să dau anumite soluții când nevoile clubului o cer. Le-am explicat, știu foarte clar unde suntem și unde vrem să ajungem. Cred că și eu le transmit foarte multă liniște, sunt convins că putem forma o echipă competitivă pentru Liga 1.
Punctul cu U Cluj le-a dat mai multă încredere, au un tonus bun, sunt convinși și ei că putem realiza lucruri bune anul acesta. Știu că nimic nu se poate realiza fără puțină suferință, exact cum s-a întâmplat și anul trecut. Nu se poate întâmpla nimic măreț dintr-o dată, bătând din palme. E nevoie de multă muncă, nu vine peste noapte, dar ei trebuie să stea liniștiți. E o chestiune de timp până când lucrurile se vor așeza”, a declarat Ovidiu Burcă la Dinamo 7/9.
De asemenea, antrenorul formației din Ștefan cel Mare le-a transmis un mesaj fanilor, îndemnându-i să se înarmeze cu răbdare. Doar așa își vor putea vedea într-o bună zi favoriții luptând de la egal la egal cu orice adversar din elita fotbalului românesc.
„Întotdeauna vreau să le mulțumesc pentru tot sprijinul pe care îl arată echipei. Vreau să le promit că vom face absolut tot ce ține de noi pentru a construi un Dinamo așa cum merită ei și istoria acestui club. Nu-mi place să folosesc cuvinte mari, dar aș vrea să aibă puțină răbdare, să strângă puțin din dinți, cum facem și noi. În cel mai scurt timp veți vedea o echipă puternică, o echipă care se va bate de la egal la egal cu orice adversar din Liga 1”, ne-a mai spus Burcă.