Olimpiu Moruțan și Alexandru Cicâldău se pregătesc de marele derby al Turciei. Galatasaray va întâlni marea rivală Fenerbache duminică, 21 noiembrie, de la ora 18:00 în etapa cu numărul 13 din Superlig.
Înaintea meciului direct, cele două echipe sunt despărțite de doar un punct. Însă niciuna dintre ele nu se află acolo unde și-ar dori fanii în acest punct al sezonului. Galatasaray se află pe locul 5, cu 21 de puncte, în vreme ce Fenerbahce a adunat 20 de puncte și se află pe poziția a opta.
Echipa lui Olimpiu Moruțan și Alexandru Cicâldău se află totuși într-o revenire de formă. Gruparea Cim Bom a obținut 3 victorii și un egal în ultimele 5 etape și a ajuns la doar 5 puncte de locul 2.
De asemenea, rivala Fenerbahce vine după 4 meciuri consecutive fără victorie, astfel că Galatasaray pare favorită la prima vedere. Este deci un meci extrem de important pentru Fatih Terim și jucătorii săi, în urma căruia Galata se poate distanța de rivali și poate reintra în lupta pentru podium în Turcia.
Așa că legendarul antrenor turc tratează meciul, în mod evident, cu maximă seriozitate. Iar Olimpiu Moruțan și Alexandru Cicâldău au primit sarcini speciale de la „Împăratul” Terim.
Potrivit Fotomac, Cicâldău are „datoria” alături de Berkan Kutlu, de a „face curățenie” în fața apărării și de a recupera cât mai multe mingi în zona careului de 16 metri. Acesta este un semn clar că fostul mijlocaș al Universității Craiova va fi titular în derby.
Totuși, va trebui ca cei doi să fie foarte atenți să nu încaseze cartonașe galbene rapid. Conform sursei citate, Fatih Terim a fost extrem de ferm în legătură cu acest aspect la ședința tactică.
În ceea ce îl privește pe Olimpiu Moruțan, nu se știe încă sigur dacă va fi și el titularizat. Sunt șanse foarte mari însă ca fostul jucător de la FCSB să intre pe parcurs, cel mai probabil în parte dreaptă a liniei ofensive.
Conform sursei citate, Terim le-a transmis un mesaj de responsabilitate și fotbaliștilor ofensivi de bandă. Antrenorul Galatei le-a cerut acestora să îi dubleze pe fundașii laterali, DeAndre Yedlin și Patrick van Aanholt, în duelurile cu rapizii jucători de bandă ai lui Fenerbahce.
Nu lăsați jucătorii rapizi singuri cu fundașii!”, a fost mesajul lui Fatih Terim.
De asemenea, „Împăratul” le-a mai transmis jucătorilor săi să le acorde o atenție sporită lui Irfan Can Kahveci, Mert Hakan Yandas și Miha Zajc. Cei trei sunt considerați de antrenorul turc cei mai periculoși jucători ai lui Fener.
Totul pentru victoria din derby. Câți bani vor primi Moruțan și Cicâldău dacă înving pe Fenerbahce