Orașul în care se poate ajunge ușor de la București a primit vestea cea mare. Va avea stadion de 50 de milioane de euro
La doar patru luni distanţă după ce lucrările de modernizare ale vechiului stadion din Târgovişte au fost finalizate, CNI a demarat construcţia unei noi arene.
Compania Naţională de Investiţii va construi un complex sportiv, iar în centrul acestuia va fi un stadion cu 12.000 de locuri. Din complex nu vor lipsi un teren de antrenament, o pistă de atletism, o parcare subterană destinată autocarelor echipelor, o altă parcare cu 500 de locuri şi spaţii comerciale.
Investiţiile totale se vor ridica, potrivit informaţiilor furnizate de jurnaliştii de la Pro Sport, la aproximativ 50 de milioane de euro. Din primele estimări, există speranţe că lucrările vor fi încheiate în decurs de trei ani de zile.
Patru ani a durat reabilitarea stadionului vechi
Arena pe care evoluează Chindia Târgovişte în prezent a fost renovată în patru ani. Deşi iniţial s-a dorit ca stadionul să aibă o capacitate de 12.000 de scaune, oficialităţile din oraş au decis până la urmă să mai fie păstrate doar 8000 de locuri.
Primul meci al Chindiei de pe stadionul reabilitat nu a fost deloc unul cu noroc pentru roş-albaştri. În ultima etapă a playout-ului, trupa pregătită la acea vreme de Toni Petrea a obţinut doar un rezultat de egalitate în partida contra ilfovenilor de la FC Voluntari.
Chindia a condus cu scorul de 2-0 şi avea nevoie de o victorie pentru a-şi asigura prezenţa la baraj. Voluntari a restabilit egalitatea, iar echipa din Târgovişte a retrogradat direct în Liga a II-a.
FCSB a vrut să joace la Târgovişte
La începutul sezonului actual, când „Arena Naţională” a devenit indisponibilă, oficialii de la FCSB au luat serios în calcul varianta de a juca în primele etape din Superligă la Târgovişte. O delegaţia a vicecampioanei, în fruntea căreia s-a aflat Vali Argăseală, s-a deplasat special la Târgovişte pentru a vedea care sunt condiţiile de joc.
Şefii de la FCSB au fost mulţumiţi de ce au găsit la Târgovişte, dar au optat, în cele din urmă, pentru a evolua în Capitală. Au făcut-o atât pe „Arcul de Triumf”, cât şi pe Ghencea.