FCSB va renunța la un om important din staff. Ovidiu Petre, analist video, își încheie contractul cu echipa din capitală și nu va mai continua la campioana României.
Acesta va fi înlocuit cu un alt analist video: Ionuț Zottu, care era deja în staff și care va rămâne singurul analist video al echipei.
Ovidiu Petre, de 42 de ani, era la FCSB din septembrie 2019. A colaborat, la FCSB, cu antrenori precum Dinu Todoran, Edward Iordănescu, Leonard Strizu, Nicolae Dică, Bogdan Argeș Vintilă, Anton Petrea, Mihai Pintilii și Elias Charalambous.
„Mă bucur foarte mult că am revenit la echipa la care am cunoscut cele mai mari satisfacții și pentru care am evoluat și am înscris în Champions League.Îmi doresc să ajut cât mai mult staff-ul tehnic și jucătorii și împreună să obținem multe succese”, a spus Ovidiu Petre când a fost prezentat oficial la FCSB.
Contractul lui va expira la 30 iunie. De altfel, toți cei din staff-ul echipei rămân fără contract, însă, cu excepția lui Petre, toată lumea a primit oferte de prelungire, inclusiv cuplul Charalambous – Pintilii.
Inițial, el ar fi trebuit să fie secundul lui Vintilă, dar pentru că nu a avut licență, a fost trecut ca analist video, păstrând cinci ani această funcție.
Ovidiu Petre a fost și jucător al FCSB-ului, între 2006 și 2010. A ajuns aici de la Poli Timișoara, pentru 1.5 milioane de euro și a plecat în Arabia Saudită, la Al-Nassr, tot pentru suma asta. A mai jucat la FC National, Galatasaray și Modena, iar între iulie 2018 și iunie 2019 a fost director sportiv la Poli Timișoara.
În prezent, staff-ul FCSB-ului este format din: Elias Charalambous, principal, Mihai Pintilii, secund, Marius Popa, antrenori de portari, Horea Codorean, Thomas Neubert, preparator fizic și Lucian Filip.