„Omul foarfecă” la Dinamo? Flavius Stoican l-ar putea antrena pe fostul golgheter al Ligii 1

Robert Zanfir 12.01.2022, 16:31
„Omul foarfecă” la Dinamo? Flavius Stoican l-ar putea antrena pe fostul golgheter al Ligii 1

Liviu Antal (32 de ani) ar putea ajunge sub comanda lui Flavius Stoican. Fostul golgheter din Liga 1 a fost propus lui Dinamo. Salariul cerut de atacant ar putea fi, totuși, un obstacol în calea transferului.

Flavius Stoican a fost nevoit să amâne și amicalul cu CS Mioveni, după ce l-a ratat pe cel cu CS Blejoi. Pentru „câini”, urmează cel mai important test al iernii, cu Farul Constanța. Partida este programată sâmbătă, de la 18:00.

„Omul foarfecă” la Dinamo? Flavius Stoican l-ar putea antrena pe fostul golgheter al Ligii 1

Dinamo are un program infernal la revenirea pe teren, pentru a doua parte a campionatului. FC Argeș, FCSB, Botoșani, Universitatea Craiova și UTA vor fi primele adversare ale roș-albilor în debutul lui 2022.

Flavius Stoican și compania trebuie să se miște rapid, dar noutățile în lotul „câinilor” întârzie să apară. Kamer Qaka și Ioan Hora au refuzat Dinamo, în timp ce Jonathan Rodriguez preferă banii de la CFR Cluj.

Totuși, la Dinamo ar putea ajunge Liviu Antal. Fostul golgheter al Ligii 1 a fost propus lui Flavius Stoican, conform Gsp, după ce a fost pus pe liber de UTA.

Potrivit sursei amintite, există totuși un obstacol în calea perfectării transferului, chiar dacă cele două părți ar fi de acord cu mutarea. Liviu Antal solicită un salariu în jurul a 10 mii de euro pe lună, considerat peste puterea financiară a clubului.

Dinamo nu mai atrage

Criza din ultima vreme de la Dinamo, dar și scandalurile nesfârșite, au făcut din fosta mare campioană a României un club greu de accesat de jucători.

Flavius Stoican i-a primit până acum doar pe Răzvan Patriche, de la Academica Clinceni, și pe Marius Tomozei. Ultimul, adus de de Bogdan Apostu, același impresar care l-a propus și pe Liviu Antal.

Liviu Antal a marcat de două ori și a oferit un assist în 20 de partide pentru UTA, în Liga 1, în acest sezon.

Cea mai bună perioadă a carierei atacantului a fost în urmă cu 8-10 ani, pe când juca la Oțelul Galați și la Vaslui. Pe atunci, Antal a primit din partea suporterilor supranumele de Omul foarfecă, pentru execuțiile sale spectaculoase.

Flavius Stoican: „Îmi doresc ca suporterii dinamoviști să aibă și satisfacții”

Revenirea lu Flavius Stoican la Dinamo a fost la fel de surprinzătoare precum îndepărtarea lui Mircea Rednic. Noul tehnician a declarat la conferința de prezentare că are ca obiectiv să le ofere bucurii suporterilor.

Îmi doresc ca suporterii dinamoviști să aibă și satisfacții, pentru că au tot suferit în ultima perioadă. Sper să fie un nou început, cu lucruri bune. Nu o să fie ușor, dar cu atât mai mare va fi bucuria, când vom reuși.

Diferența de valoare nu este mare față de contracandidatele noastre. Încerc să fac lucrurile să funcționeze așa cum îmi doresc eu, sper să reușesc.

Îmi doresc să fie 2 jucători pe post, în total 22 și 3 copii. Timpul nu este aliatul nostru, trebuie să facem totul pe repede-înainte.

Am făcut o listă și rămâne de văzut în ce condiții ne vom despărți de unii dintre ei. Vom analiza și vom vedea unde avem nevoie să ne întărim. Avem un număr de jucători care sunt în atenția noastră, dar nu e corect din partea noastră să dăm nume acum.
Flavius Stoican, la prezentarea la Dinamo

Cu 12 puncte adunate îm 21 de partide, Dinamo este penultima în Liga 1, pe loc direct retrogradabil.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622