Omul care-l cunoaște bine pe Chiricheș îi dă vestea rea lui Becali

Bogdan Solomon 07.07.2023, 08:25
Omul care-l cunoaște bine pe Chiricheș îi dă vestea rea lui Becali

Gigi Becali speră în continuare că îl va convinge pe Vlad Chiricheș să revină la FCSB, dar șansele sunt din ce în ce mai mici. Omul care îl cunoaște bine pe căpitanul echipei naționale nu are vești tocmai bune din acest punct de vedere.

Îl cunoaște bine pe Chiricheș și îi dă vestea rea lui Becali

Deunăzi, PlaySport a dezvăluit în exclusivitate că latifundiarul din Pipera e dispus să pună pe masă un salariu stagional de 300.000 de euro pentru repatrierea fundașului central, însă negocierile trenează fiindcă acesta își dorește cu 20.000 mai mult.

Chestionat pe marginea subiectului, Florin Gardoș și-a exprimat convingerea că fostul său coleg de la FCSB va alege până la urmă să rămână peste hotare. Cu atât mai mult cu cât presa italiană a speculat pe seama unui interes din partea celor de la Cagliari pentru serviciile sale.

„Până să aflu de vestea asta (n.r.- că Vlad Chiricheș și-a reziliat contractul cu Cremonese), n-aș fi dat șanse mai deloc. Acum au crescut puțin. Depinde de ce opțiuni va avea. Din ce știu, e tot cu Pietro Chiodi (n.r.- impresar), care are ceva relații la Cagliari, s-ar putea să meargă în direcția asta. Nu cred că se întoarce, dacă va avea o alternativă din Serie B sau Serie A. Nu văd de ce ar face asta.

L-am auzit pe patron că a zis că a câștigat foarte mulți bani, e adevărat, la un moment dat nu te mai interesează, mai ales dacă îi e dor de casă. Pe mine m-ar preocupa altceva. Jucătorii de peste 30 de ani care au venit au depins de toanele patronului. Ar fi senzațional pentru FCSB, pentru că a avut probleme mari în defensivă”, a declarat Gardoș la Digi Sport.

Gigi Becali încă speră: „E cel mai bun dintre toți”

Întrebat despre transferul lui Vlad Chiricheș la FCSB, Gigi Becali s-a arătat optimist în privința șanselor ca oferta pe care i-a făcut-o să fie acceptată, chiar dacă răspunsul întârzie. Speranțele sale se leagă de dorința stoperului de a reveni în România pentru familie.

„ Chiricheș trebuie să dea un răspuns. Îl mai aștept cât vrea. E principala opțiune, că e cel mai bun dintre toți. Acum, e vorba de bani. Eu i-am făcut o ofertă lui, ei i-au făcut o contraofertă prin impresari. Impresarul a făcut altele, că ‘domne, că Gigi, ai luat pe el 10 milioane’. Lasă, mă, pui ce am luat. Și eu l-am luat de la Lignitul Oltenia (n.r. Pandurii Tg. Jiu). Eu, și cu 10 milioane, și fără, tot aia. Dar el, la revedere, dacă nu-l luam eu. Cine îl vindea cu 10 milioane? N-a vrut să dea Nicu Badea pe el 500.000.

Chiricheș e un om extraordinar, el nu zice nu. Am vorbit, am înțeles că ar vrea să revină în România, mai mult pentru familie, pentru copii. A făcut milioane, că e băiat ‘strângăreț’, are capul pe umeri. A făcut 15-20 de milioane, că strânge banii. Omul vrea să se retragă cu familia, să le dea educație ortodoxă copiilor. Așa am înțeles”, a spus finanțatorul vicecampioanei.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622