Oltenii fac scandal după 0-2 în potopul de la Iași. Spun că ultimele minute n-ar fi trebuit să se joace

Alex Matei 15.09.2024, 22:15
Oltenii fac scandal după 0-2 în potopul de la Iași. Spun că ultimele minute n-ar fi trebuit să se joace

Meciul dintre Poli Iași și Universitatea Craiova, disputat pe un teren grav afectat de ploaia torențială, a stârnit controverse, mai ales din partea jucătorilor Craiovei, care au fost nemulțumiți de condițiile de joc.

Nicușor Bancu, căpitanul echipei oltene, a criticat faptul că partida nu a fost oprită, deși terenul era impracticabil în ultimele minute. El a remarcat că mingea nu mai sărea corect și că jocul devenise imposibil, sugerând că arbitrul ar fi trebuit să oprească meciul.

Bancu și-a exprimat frustrarea că, deși echipa sa a avut numeroase ocazii de a marca, condițiile dificile de joc au afectat șansele Craiovei de a reveni în meci. Și Ștefan Baiaram a criticat starea terenului, spunând că nu a mai întâlnit așa ceva în Liga 1 și sperând că la următoarele meciuri vor avea parte de condiții mai bune.

„Ne pare rău, suntem dezamăgiți, trebuie să mergem la Cluj să câștigăm. Niciodată nu am mai jucat în asemenea condiții, nici la Dinamo nu a fost asemenea teren.

În ultimele minute nu știu de ce am mai jucat, mingea nu mai sărea deloc. Era imposibil să mai joci, doar cu minge lungă, dar domnul arbitru a decis că se poate juca și… nu avem nicio scuză. Dacă marcam la fazele avute, nu am mai fi vorbit acum despre gazon.

Craiova arată foarte bine în opinia mea, a doua repriză a fost foarte bună. Ținând cont că vin și ceilalți jucători aduși, cu siguranță vom arăta mult mai bine. Ne pare foarte rău că nu am putut să egalăm, la câte ocazii am avut”, a spus Bancu la flash-interviuri.

Marius Avram: „Arbitrul nu avea cum să întrerupă meciul!”

Pe de altă parte, fostul arbitru Marius Avram a explicat că, din perspectiva regulamentului, arbitrul Rareș Vidican nu putea întrerupe meciul. Conform lui Avram, deși terenul era afectat în suprafețele de pedeapsă, majoritatea terenului încă permitea desfășurarea jocului, iar mingea intra în contact cu gazonul în mod adecvat pe cea mai mare parte a suprafeței. În absența unei deteriorări majore pe întreaga suprafață, meciul a fost lăsat să continue.

„Din ce am văzut, gazonul a arătat cam la fel pe tot parcursul meciului, mai puțin în suprafețele de pedeapsă. Dacă ploaia acoperea o suprafață mai mare de teren, astfel încât mingea să nu intre în contact cu gazonul, atunci arbitrul ar fi trebuit să reevalueze.

Din ce am văzut, mingea intra în contact cu gazonul pe o mare parte de teren, atunci nu avea de ales decât să lase jocul să continue. De obicei, mai intră la pauză și scot apa. Aici nu avea cum să întrerupă meciul”, a afirmat Avram la DigiSport.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622