Oltenii au jucat gripați cu UTA. Dezvăluirea făcută de Eugen Neagoe

Bogdan Solomon 10.03.2023, 23:38
Oltenii au jucat gripați cu UTA. Dezvăluirea făcută de Eugen Neagoe

Condusă la pauză, Universitatea Craiova a reușit să întoarcă rezultatul și să învingă UTA pe propriul teren, scor 2-1, în ultima etapă din sezonul regular al Superligii, înlănțuind astfel trei victorii consecutive. Golurile au fost reușite de Idriz Batha (39), Ivan Markovic (52), respectiv Elvir Koljic (65), aflat la prima reușită a stagiunii.

Alb-albaștrii au jucat gripați cu UTA. Eugen Neagoe i-a felicitat

Imediat după fluierul final al partidei de pe „Ion Oblemenco”, Eugen Neagoe și-a felicitat jucătorii pentru determinarea de care au dat dovadă și a dezvăluit că mulți dintre ei se confruntau cu mari probleme de sănătate înaintea partidei. Dacă Ivan și Mateiu au căzut victime gripei, Crețu încă nu a scăpat de leziunea suferită la tendon, iar Baiaram doar ce a revenit după o intervenție chirurgicală.

„Vreau să-i felicit pe băieți, pentru că au dat dovadă de mare caracter în această seară. Aș vrea să remarcă câțiva jucători care au avut probleme medicale înaintea jocului. Ivan a fost foarte răcit, în ultimele zile nici nu a ieșit din cameră. Avea temperatură, frisoane, sincer nici nu știu cum a jucat în această seară, chiar merită felicitări.

Alex Mateiu la fel, cu o răceală destul de puternică Crețu are probleme cu acel tendon, Baiaram vine după o operație complicată. Nu este ușor pentru noi, dar asta e situația. O spun acum, la final, nu-mi fac un alibi, dar merită să spun realitatea, iar băieții merită felicitări. Au dat dovadă de mare caracter că au reușit să întoarcă jocul”, a declarat tehnicianul alb-albaștrilor pentru Digi Sport.

Golul lui Batha l-a nemulțumit: „Trebuia să fim mai responsabili”

Pe de altă parte, acesta nu a uitat să-i „urecheze” pe Ivan și compania pentru eroarea de la faza golului din minutul 39. Arădenii au primit „cadou” un corner, după care Batha a fost scăpat inexplicabil din marcaj și l-a învins pe Popescu printr-o lovitură de cap.

„Sunt puțin supărat că am primit gol la acel corner prin care i-am invitat în careul nostru. Trebuia să ne marcăm oamenii și să fim mai responsabili. Asta e singura nemulțumire. Suporterii au crezut în noi până la final, ne-au împins de la spate și băieții meritau să fie susținuți până în ultimul minut.

Puteam chiar să mai marcăm pe acele spații mari. Foarte bun Koljic, Vlădoiu la fel, toți băieții și-au făcut treaba. Nu am revăzut absolut nicio fază din timpul jocului, n-aș vrea să spun o prostie acum. Nici că a fost, nici că nu a fost. Greșeli au mai fost în timpul meciului. Știam că UTA este o echipă agresivă, joacă foarte dur, de trei zile cred că le spun jucătorilor lucrul acesta”, a mai spus Eugen Neagoe.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622