Oltenia fierbe! Craiova a fost împărțită în două: “În oraș, au ajuns să se urască unii pe alții”
Oltenia fierbe! Craiova a fost împărțită în două și suporteri, care altădată mergeau împreună la meciuri, acum nu mai vorbesc sau au ajuns să se dușmănească. Momentul dezafilierii Craiovei a fost punctul care a dus la scindarea iubitorilor fotbalului din Bănie.
Proiectul început de Clubul Sportiv, care a anunțat că este continuatoarea Universității a încântat mulți suporteri, dar și o parte a galeriei. Pe de altă parte, faptul că echipa a început direct din liga a doua, i-a mâniat pe alți fani. Aceștia au rămas alături de vechea structură, chiar dacă nu îl mai agreau pe patronul Mititelu. Acesta n-a renunțat nici el și a ieșit un război care continuă și azi.
Oltenia fierbe! Craiova a fost împărțită în două: “În oraș, au ajuns să se urască unii pe alții”
Echipa lui Adrian Mititelu a pornit de jos, dar acum a ajuns în Liga 1. Și planurile sunt mari, mai ales după instalarea lui Adrian Mutu ca antrenor. De partea cealaltă, Craiova lui Rotaru a devenit o forță a cmapionatului și s-a bătut la titlu în ultimii ani. În plus, CSU Craiova a câștigat și Cupa de două ori.
Fostele glorii sunt și ele împărțite și sunt dezamăgite de situația creată.
Acum sunt două echipe, toată lumea este împărțită. În loc să avem o formație puternică, capabilă să ia titlul și să fie iubită de toată lumea. Nici nu mă gândesc la ce o să fie la meciul ăla. A ajuns lumea să se urască în Craiova, când putea fi doar o echipă care să se bată cu toată lumea. Sunt dezamăgit de toată situația, a declarat Eugen Neagoe, fost antrenor în Bănie, pentru AS.ro
„Titlul se va lua când o să vin eu”. Verdictul dur pentru CSU Craiova
Oltenii au fost aproape de titlu în ultimii ani, dar au pierdut de fiecare dată. Eugen Neagoe a dezvăluit ce trebuie să facă echipa din Bănie pentru a cuceri trofeul mult visat.
Trebuie să pună un atacant pe bancă. În 81, s-a luat eventul cu marele Oblemenco, antrenor. În 91 s-a luat campionatul cu Sorin Cîrțu pe bancă. Așa că glumeam cu cineva de la echipă și le ziceam că mai au de așteptat. Când mă vor pune pe mine antrenor, atunci o să ia din nou eventul, a glumit cel supranumit Geană.
Până să ia campionatul, Craiova fierbe în așteptarea meciurilor dintre cele două echipe ale orașului. Dușmănia a ajuns deja la cote foarte mari.