Oficial. Mirel Rădoi și-a dat demisia! Va avea un salariu de nabab la noua echipă
Mirel Rădoi va deveni noul antrenor de la Al-Jazira, din Emiratele Arabe Unite. Antrenorul de 42 de ani a demisionat de la Al Bataeh și va semna cu Al Jazira.
Fostul selecționer a fost convins cu un salariu uriaș. Va câștiga regește la noua lui echipă.
Mirel Rădoi, drum liber spre Al Jazira
Al Jazira este unul dintre cele mai bogate cluburi din Emiratele Arabe Unite. L-au convins pe Mirel Rădoi să semneze cu un salariu anual de 2.5 milioane de euro.
Spre comparație, Xavi are, la Barcelona, un salariu de 3.8 milioane de euro anual. Adică acesta câștigă cu puțin peste 100.000 de euro lunar mai mult decât fostul selecționer.
”Al-Bataeh îi mulțumește antrenorului primei echipe, românul Mirel Rădoi, pentru timpul petrecut la club și pentru efortul uriaș pe care l-a făcut pentru ca echipa să se prezinte la un nivel bun și să obțină rezultate remarcabile.
Am sperat ca această colaborare cu antrenorul Rădoi să continue, dar el a ales să plece de la club. Având în vedere circumstanțele speciale, contractul a fost reziliat de comun acord. Îi dorim mult noroc pe viitor”, se arată în comunicatul clubului Al-Bataeh, a anunțat fosta echipă a lui Rădoi.
Al Jazira este unul dintre cele mai bogate cluburi din UAE. Karim Rekik, fost la Manchester City, Sevilla, Marseille ori Herta Berlin, este vedeta echipei. Pozuelo (fost la Real Betis, Swansea, Rayo Vallecano, Inter Miami), Aboubakar Kamara (Fulham, Dijon, Olympiacos) sau Fernando (Shaktar, Sampdoria) sunt alți jucători importanți din lotul echipei. Fost Balon de Aur, George Weah este cel mai important jucător ce a fost vreodată în lotul echipei.
Walter Zenga și Ladislau Boloni sunt ceilalți antrenori români ce au mai stat pe banca echipei.
Un singur jucător român a evoluat vreodată la Al Jazira: Florin Tănase, cumpărat anul trecut de la FCSB pentru trei milioane de euro. A plecat vara trecută în Arabia Saudită.