Octavian Popescu îi provoacă pe cei de la Rapid! Ce le-a spus rivalilor în timpul petrecerii campionilor de la FCSB

12 05. 2024, 20:35

FCSB nu a uitat de rivali nici în timpul petrecerii pentru titlu. Octavian Popescu a dat tonul, lansându-le o provocare celor de la Rapid.

Un nou meci direct va avea loc duminică, 19 mai, la ora 21:00, în ultima etapă a playoff-ului. Mize concrete nu mai există, dar orgoliile sunt cât se poate de mari.

Octavian Popescu, provocare pentru rapidiști în timpul petrecerii de titlul a FCSB-ului

După ce au primit trofeul și medaliile de campioni, jucătorii formației din Berceni au străbătut Bucureștiul într-un autocar descoperit. Destinația finală a fost Arcul de Triumf.

Odată ajunși acolo, au sărbătorit alături de cei aproximativ 200 de suporteri care i-au așteptat la miezul nopții. Printre scandări precum „Campionii, campionii!” s-au strecurat și ironii la adresa Rapidului.

„Căpriorilor, haideţi la Ateneu! Căpriorilor, haideţi!”, a transmis Tavi Popescu în timpul unui live pe o rețea de socializare. Ulterior, Joyskim Dawa a luat microfonul și a întrebat ironic „Unde sunt rapidiștii?”, în uralele fanilor.

Nici Cristian Săpunaru nu a scăpat „neșifonat”. După câteva scandări care l-au vizat, și-au făcut loc și anumite mesaje cu tentă rasistă îndreptate împotriva giuleștenilor.

Gigi Becali l-a ironizat pe Dan Șucu

Referitor la „săgețile” trimise rivalilor, trebuie spus că patronul Gigi Becali a fost cel care a furat startul, în direct la TV. Acesta s-a amuzat pe seama lui Dan Șucu, adăugând că nu are de gând să-i ofere niciun sfat în procesul de construire a unui club puternic.

„Otele nici n-a mișcat, nu poți să respiri în fața lui Crețu. Nu e un jucător pentru mine, nu e ce vreau eu Sunt vreo 4  jucători pe care îi vreau dar nu-i spun.

Păi, ce, vrei să fiu fraier? Să îi arăt lui Şucu experienţa mea de 25 de ani, să îi spun ‘ Băi Dane, fă aşa, fă aşa’? Lasă, să ia staff tehnic, să facă club puternic, să-l mai ducă puţin prin groapă. Să mai dea vreo 5 milioane cum a dat.

Lasă tată, să înveţe Şucu. De ce să îl înveţe Gigi Becali? Să-l înveţe Daniel Niculae, să-l înveţe Robert Niţă. Vai de capul meu! Poate să cheltuie 25-30 de milioane până să înveţe”, a declarat latifundiarul din Pipera la Prima Sport 1.