Vești bune pentru Seria A. Federația din Italia a anunțat că suporterii se pot întoarce pe stadioane începând chiar cu 1 mai 2021. Ei au specificat și câți oameni se vor putea bucura de meciuri, chiar din tribune.
Guvernul italian dorește să susțină sportul, astfel că a mai relaxat din restricții. Începând cu 1 mai 2021, 1.000 de spectatori vor avea acces pe stadioanele din regiunile mai puțin afectate.
Asta nu este tot! Veștile bune au continuat în Italia. Sălile de sport vor primi și ele până la 500 de spectatori. Acest lucru va fi posibil în zonele „galbene”, pentru toate evenimentele de interes național.
Astfel, meciurile de fotbal din Seria A se vor bucura de un număr minim de public. În aceeași situație se vor afla campionatele de baschet și volei, precum și turneul de tenis de la Roma (9-16 mai).
Cele patru meciuri de la Euro-2020, programate pentru iunie și iulie, sunt deja anunțate cu oameni în tribune. Mai exact, Guvernul Italiei a decis ca la aceste meciuri să participe un sfert din capacitatea tribunelor, adică aproape 17.000 de spectatori.
Trebuie să reamintim faptul că din luna octombrie 2020 Italia a interzis accesul spectatorilor pe stadioanele din toată țara. Italienii au mai permis accesul suporterilor în luna septembrie, însă acest lucru s-a întâmplat doar pentru câteva săptămâni.
Au mai rămas aproximativ două luni de zile până la startul Campionatului European, programat în intervalul 11 iunie – 11 iulie. Turneul final din acest an va fi organizat în 12 țări, iar România se află printre gazde. Arena Națională din București va găzdui trei meciuri din Grupa C, plus o optime de finală.
UEFA, prin președintele Aleksander Ceferin, a spus deja că este exclus ca meciurile de la Euro să se dispute fără suporteri pe stadioane, astfel că țările gazdă vor trebui să facă tot posibilul pentru a îndeplini condițiile. În caz contrar, se poate ajunge chiar și la pierderea statutului de țară organizatoare.
Prima care s-a supus ordinului UEFA a fost Danemarca. Guvernul nordicilor a anunțat deja oficial că va permite accesul a aproximativ 11.000 de spectatori pe stadionul „Parken” din Copenhaga.
Campionatul European de fotbal este un eveniment unic şi istoric în Danemarca. Guvernul a decis să autorizeze cel puţin 11.000 – 12.000 de persoane la cele patru meciuri organizate pe Parken”, a declarat ministrul Culturii și Sportului, Joy Mogensen.