Propunerea aparține CCA și a fost adoptată în C. Ex. La patru cartonașe, antrenorii vor sta o etapă.
Ambele structuri care au aberat ca să nască o asemenea monstruozitate CCA și C.Ex., aparțin Federației Române de Fotbal. Domnii arbitri probabil că vor să se protejeze de asatlturile verbale venite de pe bănci, de la tehnicieni, iar domnii federali vor să-i pună la punct pe antrenori. Vezi-Doamne, să-i cizelelze, să-i disciplineze. După atâtea calificări și mari performanțe în fotbalul nostru, doar asta mai rămăsese de făcut ca să fie totul perfect. Să suspendăm și antrenorii, la patru catrtonașe galbene să stea o rundă în tribună!
La noi în campionat,ca antrenor, te-ai ridicat și ai spus două vorbe (arbitrului sau altcuiva). ți-ai luat ”galbenul”. Până zilele trecute avertismentul era mai mult formal, nimeni nu stătea să contabilizeze cartonașele. Eventual presa, pentru a alcătui niște ierarhii ale indisciplinaților, complet inutile. Ele, cartonașele galbene, îi puteau fi de folos eventual discreționarului arbitru, care la următorul diftong rostit de rebelul antrenor, îl putea trimite din tribună, invocând ”galbenul” precedent. ”Te-am avertizat și tot nu te-ai potolit”…
Așadar, carevasezică….am trei galbene. Îl iau în meciul ăsta, prin minutul 80 și ceva, pe-al patrulea și stau runda următoare, pentru că apoi am un derby și trebuie să fiu ”curat. Cum fac să-l iau? Păi, nu e mare lucru. Depășesc cu câțiva milimetri spațiul tehnic, sau fac un gest, acolo, nu contează. Aprigul judecător cu fluier sigur nu va trece asta cu vederea. Să nu râdem, se va ajunge la astfel de luări la mișto ale regulamentului. Un regulament făcut la mișto nici nu poate fi trartat altfel decât luându-l la mișto.
Scriu aceste rânduri înaintea semifinalelor Euro. Au fost până acum 48 de meciuri și știți câte cartonașe galbene arătate antrenorilor? NICIUNUL !!!!! De selecționeri trimiși în tribună nici nu poate fi vorba! La noi sunt 5-6 ”galbene” de etapă arătate către bănci (nu doar tehnicienilor, ci și masorilor, delegaților și așa mai departe) și măcar o eliminare, dacă nu două. E drept că și comportamentul antrenorilor români e altul, e greu să găsești similitudini între șuba iernatică a lui Croitoru, de exemplu, și cravatele impecabile ale lui Mancni sau Southgate, dar parcă prea exagerăm.
Se zice că ne-am luat după turci, care au inventat ”legea Șumudică”, tocmai pentru a-l pune la punct pe zurbagiul ghiaur, mereu în clonț cu arbitrii. Acum, Șumi a fost excomunicat de Înalta Poartă și a revenit pe meleagurile noastre, numai bine pregătit să încaseze cartonaș după cartonaș. Ca și alți colegi de-ai săi, care vor cădea victime acestei tâmpenii de nedescris care e suspendarea antrenorilor la patru averismente. O regulă de bantustan, de colonie de tăiat stuf, de batalion de reeducare. În fața căreia Comisia Tehnică, alteori extrem de aprigă și de vocală pentru mult mai puțin, tace mâlc, nu zice nimic, nu comentează. Păi ce să comenteze dacă așa au hotărât șefii?