„O să plătească mai mulți bani decât a investit în FCSB”. Gigi Becali, amenințat cu un proces monstru

Alex Matei 29.08.2023, 20:19
„O să plătească mai mulți bani decât a investit în FCSB”. Gigi Becali, amenințat cu un proces monstru

Gigi Becali a fost amenințat cu un proces monstru.

După partida UTA – FCSB, 2-1, care a contat pentru etapa a 7-a din Superliga, Gigi Becali a criticat în termeni duri arbitrajul, susținând că, la nivel înalt, se încearcă favorizarea echipei CFR Cluj.

Gigi Becali, amenințat cu un proces monstru

Neluțu Varga, patronul celor de la CFR Cluj, a reacționat după atacurile lui Gigi Becali și a anunțat că-l va da în judecată, dacă nu va înceta cu acuzele neprobate la adresa echipei sale.

„Aici la noi, în Ardeal, avem o vorbă când cineva spune numai prostii. Sună cam așa: «Lasă-l în pace, că omul fură curent!». Asta aș putea eu să-i transmit lui Gigi Becali, dar, ținând cont că între noi, cei care finanțăm fotbalul românesc, ar trebui să existe respect, mă abțin.

Sunt numai enormități ceea ce spune domnul Becali, numai prostii. Prima oară am zâmbit, după aceea, când a început lumea să mă sune, mi-am dat seama că e ceva serios și că dânsul chiar a dat acele declarații. Știți cum e, Gigi Becali glumește cam mult…

A spus niște enormități mai mari decât el și vreau să-l anunț oficial pe această cale că dacă va continua ne vom întâlni la tribunal și s-ar putea să-l coste daunele mai mult decât a băgat domnia sa în FCSB până acum!

Nu avem nicio treabă, nu există ceea ce spune domnul Becali. După cum bine știți, dânsul este specializat în valize și nu noi. În niciun caz eu! Vorbesc cel puțin de mandatul meu la CFR Cluj, de când sunt patron la această echipă.

Nu-l cunosc pe Istvan Kovacs personal, nu am nicio treabă nici cu el, nici cu fratele domniei sale. Nu au cumpărat de la mine niciun apartament. Până la urmă, fiecare om are libertatea să facă tot ceea ce vrea în viață, e treaba fiecăruia ce cumpără, ce mă interesează pe mine?”, a declarat Neluțu Varga, pentru Fanatik.

Neluțu Varga: „Mi-e penibil să stau să comentez astfel de declarații”

„Mi-e penibil puțin să stau să comentez astfel de declarații, sunt niște afirmații aiuritoare ale domnului Becali. Chiar îmi pare rău când văd asemenea lucruri și stau să mă gândesc care e adevărata sa față. Când se bucura și îl lăuda după un meci direct cu noi pe Istvan Kovacs, ce bun arbitru e, ce român adevărat e, sau acum când spune că e vândut ungurilor… Că este killer-ul de casă al lui Neluțu Varga, că vrea să ajute CFR-ul să câștige titlul…

Am văzut ce mult ne-au ajutat arbitrii în meciul direct de acum câteva etape, când Compagno a căzut secerat în careu fără să-l bruscheze nimeni și i s-a făcut cadou un penalty lui FCSB! Aștia sunt arbitrii noștri de casă?!

Vă dați seama, sunt numai aberații ale domnului Becali, care e obișnuit să pună astfel de presiune. Chiar nu înțeleg atacurile din partea domniei sale, noi l-am respectat, eu l-am respectat… Văd că dânsul tot vorbește despre persoana mea și nu pricep de ce…

Eu sunt un altfel de om, cred în primul rând că pe noi, patronii, trebuie să ne caracterizeze respectul, civilizația, buna creștere până la urmă și să încercăm să ne vedem fiecare de echipele lor, să ne construim cluburi puternice acolo unde băgăm bani, pentru că toți băgăm bani și nu este ușor. Tot ce spune domnul Becali sunt numai prostii, lucruri care nu au legătură cu realitatea, un fel de teorie a conspirației, cum se întâmplă mai mereu la FCSB când pierd câte un meci.

Atât vreau să îi mai transmit public domnului Becali: Să se oprească! Nu există nici măcar 0,001 la sută adevăr în ceea ce spune domnul Becali.

Noi vrem să ne vedem în continuare de CFR Cluj, nu ne interesează de alte grupări, dorim să construim ceva serios aici, sau să reconstruim dacă vreți,…

Personal, mi-am propus să vorbesc mai puțin. Am dat această replică pentru că sunt niște acuzații în spațiul public pe care ni le aduce domnul Becali și nu pot fi tratate cu superficialitate. Credeți-mă că în condiții normale, nici nu le-aș fi băgat în seamă”, a mai spus Neluțu Varga.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622