„O să am o poziție neiertătoare în cazul Simona Halep”. Omul care a fost la un pas să o antreneze pe constănțeancă, poziție fermă
Marius Vecerdea (48 de ani), antrenor de tenis care a fost la un pas să o pregătească pe Simona Halep, a oferit o reacție tăioasă în cazul de dopaj în care este implicată sportiva din Constanța. Simona Halep a fost suspendată provizoriu din tenis, după ce a fost depistată pozitiv cu substanța Roxadustat, care este interzisă de WADA.
Cazul Simona Halep, comentat de un antrenor român. În trecut, Marius Vecerdea a fost la un pas să colaboreze cu sportiva din Constanța
Marius Vecerdea, antrenor de tenis și proprietar al turneului Sibiu Open, din cadrul Circuitului mondial ATP Challenger, a comentat cazul de dopaj care o are în prim-plan pe Simona Halep și care a zguduit lumea sportului în ultimele 24 de ore.
Vecerdea are o bogată experiență în circuitul profesionst, iar în calitate de antrenor a fost la un pas să colaboreze inclusiv cu Simona Halep. Cei doi au fost în discuții în anul 2009, pe vremea când constănțeanca făcea primii pași în „sportul alb” la nivel profesionist.
Cunoștințele pe care le are din interiorul acestui domeniu l-au ajutat pe Marius Vecerdea să lanseze două ipoteze în cazul de dopaj al fostului lider WTA:
„Într-o astfel de situație, întotdeauna există două poziții:
1) Există acei adepți ai teoriei conspirației, conform căreia ar fi vizați jucătorii de top din Est, pentru că, pur și simplu, piețele lor de „desfacere” cu privire la echipamentele sportive și serviciile adiacente sportului și evenimentelor sportive sunt mult prea mici pentru lăcomia multinaționalelor din Vest.
2) Și mai există și acel narativ că sportivii din țările mai apropiate de mama Rusia sunt obișnuiți cu ideea de a fura startul, provenită tot dintr-o păguboasă mentalitate că am fi oropsiți de soartă”, a declarat Marius Vecerdea, potrivit Mediafax.ro.
„O să am o poziție neiertătoare în cazul Simona Halep”
În continuare, antrenorul a spus că nu poate avea o poziție concretă în cazul Simona Halep, având în vedere că totul este abia la început și detaliile complete nu au fost încă puse la dispoziția publicului larg. Însă, atunci când va primi toate informațiile necesare, nu se va feri să pună punctul pe „i”:
„Adevărul este undeva la mijloc. Și eu cred că, într-o anumită măsură, sportivii care aduc profituri uriașe pe piețele puternice din țările dezvoltate sunt mai mult protejați de eventuale „sincope” date de controalele antidoping.
Pe de altă parte, sportivii crescuți în țările care încă nu au destulă experiență într-o democrație autentică și care încă suferă de pe urmele sistemelor totalitare în care decidenții din orice domeniu nu țineau seama de drepturile cetățenilor (sportivilor, în cazul nostru), nu reușesc să-și găsească un staff tehnic profesionist și care nu aplică legea lui „lasă că merge și așa” sau, mai rău, „suntem șmecheri tare și nu ne prinde nimeni!!!”
Evident că sunt mult prea puține date publice deocamdată, pentru a mă putea pronunța în cazul Simonei Halep, dar cu siguranță o voi face la timpul potrivit și vă asigur că voi avea o poziție neiertătoare”, a adăugat Marius Vecerdea, conform sursei menționate.
Elena Dementieva (41 de ani) este una dintre sportivele pe care Marius Vecerdea le-a antrenat. În aprilie 2009, rusoaica ocupa locul 3 în clasamentul WTA. Dementieva se poate mândri cu 16 titluri cucerite în cariera de simplu și cu două finale de Grand Slam jucate (Roland Garros 2004 și US Open 2004).