Darius Olaru (24 de ani) a fost introdus la pauza derby-ului cu Rapid, dar s-a accidentat în repriza secundă.
Mijlocașul de la FCSB a fost menajat la începutul jocului, în vederea returului cu Saburtalo de joi, din turul 2 preliminar al Conference League.
VEZI AICI Tot ce s-a întâmplat în derby-ul Rapid – FCSB
Olaru a rezistat în Giulești numai 30 de minute. El a acuzat dureri după o intervenție prin alunecare asupra lui Ștefan Pănoiu. Olaru a aterizat prost și a făcut semn că simte ceva la genunchiul stâng. La scurt timp după acel moment, Olaru a fost înlocuit.
Toni Petrea l-a schimbat cu Alexandru Musi, în minutul 75. Vestea proastă pentru FCSB este că Olaru ar putea rata meciul retur cu Saburtarlo.
Olaru a ieșit extrem de dezamăgit de pe gazon și șchiopăta pe marginea terenului. Rămâne de văzut cât de gravă este accidentarea sa.
Rapid: Moldovan – J. Morais, Săpunaru, Dr. Grigore, Fl. Ștefan – Kait, Crepulja, Ioniță II – Sefer, Dugandzic, Costache
Rezerve: Drăghia, Onea, P. Iacob, Ignat, Papeau, Pănoiu, Despa, Ciobanu, D. Iordache
FCSB: Târnovanu – Ov. Popescu, Bouhenna, Dawa, Radunovic – Oaidă, Edjouma, Fl. Tănase – Cordea, I. Stoica, Fl. Coman
Rezerve: A. Vlad, Șut, Oct. Popescu, Lixandru, Tamm, Fl.Achim, Olaru, Pantea, Musi
Ambele echipe au comis pași greșiți în prima rundă din SuperLigă. Rapid a cedat pe terenul campioanei CFR Cluj, scor 0-1.
De partea cealaltă, FCSB a remizat cu nou-promovata Universitatea Cluj, scor 1-1, pe Arena Națională. După acel joc, vicecampioana a cedat pe terenul lui Saburtalo Tbilisi, scor 0-1, în turul 2 preliminar din Conference League.
Saburtalo Tbilisi a răpus FCSB, scor 1-0, în meciul tur din Georgia. Unicul gol al meciului a fost înscris în minutul 41. Iuri Tabatadze a șutat puternic de la marginea careului, portarul Ștefan Târnovanu a reacționat cu greu, iar mingea s-a scurs în plasă.
Gazdele au mai ratat câteva ocazii mari după pauză, dar Târnovanu și-a salvat echipa.
Returul de la București va avea loc săptămâna viitoare, joi, pe Arena Națională.