O jucătoare kosovară spune că a fost agresată de ultrașii Farului: „Strigau: ‘Omorâți-i pe albanezi!’ Ne era teamă de ce e mai rău”

Alex Matei 09.09.2024, 18:16
O jucătoare kosovară spune că a fost agresată de ultrașii Farului: „Strigau: ‘Omorâți-i pe albanezi!’ Ne era teamă de ce e mai rău”

Un episod tensionat și cu implicații politice majore s-a derulat săptămâna trecută la Constanța, în cadrul meciului din turul 1 al UEFA Champions League Feminin dintre Farul Constanța și echipa kosovară KFF Mitrovica.

Meciul a fost întrerupt timp de 7 minute din cauza incidentelor din tribune, când ultrașii echipei gazdă au arborat drapelul Serbiei și au scandat lozinci politice precum „Kosovo e Serbia”.

Mitrovica, orașul simbol al tensiunilor sârbo-kosovare

Pentru a înțelege gravitatea incidentului, trebuie privit prin prisma contextului geopolitic al zonei. Mitrovica, un oraș divizat etnic, rămâne un simbol al tensiunilor dintre sârbi și albanezi, fiind împărțit de râul Ibar. Partea de nord este locuită în principal de sârbi, iar partea de sud de albanezi. Orașul este supravegheat de forțele K-FOR din NATO, care patrulează pentru a preveni noi conflicte după războiul din 1999. Deși Kosovo și-a declarat independența în 2008, Serbia nu recunoaște acest statut, ceea ce alimentează o tensiune constantă în regiune.

Sediul clubului KFF Mitrovica, aflat în partea albaneză a orașului, este un loc obișnuit cu atmosfera de tensiune. Însă, incidentul trăit de jucătoarele kosovare pe stadionul din Constanța a fost unul neașteptat și extrem de perturbator.

Președintele KFF Mitrovica: „Un coșmar la Constanța”

După revenirea în Kosovo, Hajrullah Haxhiu, președintele clubului Mitrovica, a descris atmosfera de coșmar trăită de echipa sa la Constanța. „Când am auzit că meciul va avea loc în România, am fost bucuroși. Am avut de ales între România și Norvegia, iar Constanța părea o variantă mai accesibilă. Însă, după ce s-a întâmplat acolo, nu mai suntem la fel de entuziasmați”, a declarat Haxhiu, ptrivit gsp.ro.

Acesta a subliniat că echipa sa era pregătită să evolueze la cel mai înalt nivel în Champions League, dar incidentele din tribune au afectat grav starea de spirit a jucătoarelor. „În prima repriză, au început scandările politice și s-au fluturat steaguri ale Serbiei. Huliganii au acționat împotriva propriei lor țări prin ceea ce au făcut. Fetele noastre erau complet debusolate la pauză, iar în repriza a doua s-au prăbușit din punct de vedere mental și fizic”, a adăugat oficialul kosovar.

Agresiuni verbale și amenințări din tribune

Donika Syla, una dintre jucătoarele echipei Mitrovica, a oferit o mărturie cutremurătoare despre ceea ce s-a întâmplat pe teren. Aceasta a intrat în joc în ultimele 20 de minute și a fost martora directă a evenimentelor. „Nu ne așteptam la așa ceva. Am fost pregătite și motivate pentru meci, dar în momentul în care au început scandările «Omorâți-i pe albanezi», am început să plângem și să ne temem de ce este mai rău”, a spus Syla.

Fotbalista a subliniat și impactul emoțional profund pe care l-au avut steagurile Serbiei afișate de ultrașii Farului. „Am trăit războiul cu Serbia când eram copil și știu ce înseamnă acele momente. Când am văzut steagul Serbiei, m-am întrebat dacă sunt în România sau în Serbia. Erau aceleași reacții”, a continuat ea.

Oficialii Mitrovica au sesizat UEFA

Ca urmare a acestor incidente, conducerea lui KFF Mitrovica a depus o plângere oficială la UEFA. Adnan Ademi, directorul sportiv al echipei, a confirmat că s-au trimis rapoarte detaliate și că așteaptă consecințele disciplinare care ar putea urma. „Totul s-a întâmplat în timp ce una dintre jucătoarele noastre era accidentată. Staff-ul medical intervenea pe teren când au izbucnit scandările. Am informat deja UEFA și așteptăm să vedem ce se va întâmpla”, a declarat Ademi.

Fanii Farului, în pericol de a aduce sancțiuni clubului

Incidentul a pus echipa Farul Constanța într-o poziție delicată, existând riscul ca UEFA să ia măsuri drastice împotriva clubului românesc. Reglementările europene sunt stricte în ceea ce privește promovarea mesajelor politice și a violenței pe stadioane, iar cluburile sunt responsabile pentru comportamentul suporterilor lor.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622