Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte. Am întrebat 100 de români ce poți face cu o mie de cuvinte? Scrii o scrisoare. Și ne mai trebuie un plic. Însă aici la noi, plicul are… o cu totul altă valoare. Sunt sigur că în casă aveți un plic, însă când ați trimis, ultima oară, o scrisoare? Suntem țara cu cele mai multe plicuri din lume și nația în care nimeni nu cere vreun timbru. Cap de bour. Pentru că, aici la noi, de plic ai nevoie peste tot.
La doctor, la școală, la tribunal, la biserică, în torpedou, la fotbal. Însă să ne întoarcem la imagine. Ne-au mai rămas mai puțin de 900 de cuvinte.
Pe mine acest cadru m-a deranjat la sistolice. În fuga Facebook-ului – la ce naiba mai avem nevoie de scrisori- m-a bușit o fotografie în care mai mulți juniori cu fălcile mușcate de rubicondul efortului, își înconjurau antrenorul la finalul unui meci. În mâini, micuții fotbaliști aveau un plic. În plic erau bani. Scena zace prinsă în cadre de fotograf și secvențe video atârnate pe pagina unei școli de fotbal din București. Mă scuzați, academie. Cadrul este urmat de zeci de cuvinte înghesuite între ghilimelele oamenilor care se ocupă de acest „proiect”. Plicuri și proiecte. Nu contează când, nu contează unde, nu contează cine. Tot noi. Aici la noi. Pentru „de ce” există o explicație. Și o redăm. Cuvânt cu cuvânt.
Primul meci, primul “botez”, prima victorie, prima bursă sportivă la fotbal pentru categoria 9 și 10 ani. Toate, într-o singură zi. Un fel de… suntem în grafic; sau cum ar spune unii „There are new kids on the block”. PS: nu uitați – mâine are loc selecția pentru Grupa 2009. Primii 10 juniori selectați, vor beneficia de echipamente gratuite, inclusiv adidași și transport și, cel mai important, o bursă sportivă în valoare de 500 ron/ lună”.
Pentru acuratețea informației, copiii au, în plic, „bursa”. Acolo este organizat, în hârtii albastre, meritul lor. Pentru că sunt „primii 10 selectați”. Inițiativa clubului, care se recomandă drept „academie germană”- nemții fac plicuri cu tot cu timbre- poate fi lăudabilă. Și este, mai ales că sunt promise și echipamente. Însă ce valoare ar avea o filmare cu un copil când probează o pereche de ghete? Revin și spun că o bursă este binevenită.
Promovarea ințiativei, însă, lasă de dorit. Moral și poate și legal. Să le pui copiilor plicurile în mână după „prima victorie”, primul „botez”, apoi să-i fotografiezi, să-i filmezi, să-i agăți pe Facebook când numără banii este, nu dezamăgitor, nici regretabil, total greșit și cu adevărat lugubru. Intră la categoria „acest program conține plasare de produse”. Din păcate, în acest caz, produsele sunt copiii. Pe margine, părinții stau tolăniți pe orgoliul de tată sau înfipți în tocul „funcției” de mamă. Și aplaudă frenetic. La vârsta la care fiul lor trebuie să înțeleagă valorile unui grup, diferența dintre interior și exterior, tiparul fotbalului, felul în care să trateze eșecul și cum să gestioneze succesul, kinderul se pregătește, având un plic cu bani în mână, de… „să vină banii, să vină banii la băieți”. Acest imberb ecou al victoriei, acestă tristă undă a succesului, care scaldă, de fiecare dată, vestiarele adumbrite ale fotbalului românesc. Să vină banii la băieți. Aici e marea bubă a fotbalului nostru juvenil. Lipsa de educație. A conducătorilor, a antrenorilor, a părinților, a jurnaliștilor. Și educația este singurul lucru pe care nu-l poți obține cu un plic!
Am alunecat, fără să vreau, în vulgul postării, la secținea comentarii. Degetul mare, sub formă de emoticoane, fâlfâie în semn de recunoștință, palme de aplauze, felicitări stropite cu multiplicări de „bravo”. Un singur domn a intervenit și a picurat puțin oprobriu. Decent, fără să scuipe slove de dezaprobare și nici să aprindă vreo torță cu ură din firul cuvintelor. Poate din simț civic, deși cred că, pe Facebook, nu există așa ceva. „Mi se pare cam prost să pozezi copii cu bani”. Atât. Răspunsul de PR nu a întârziat să apară. Tranșant. Îl redăm în contul celor o mie de cuvinte.
Bună ziua! Nu au fost pozați copii cu bani, ci copii primind o primă bursă sportivă. Și cel mai important este că ne-am dorit să imortalizam un cadru cu momentul lor de surprindere și de bucurie. Copiii nu știau ce au în plic – se vede și în filmare. Ne cerem scuze, dacă deranjăm pozând cu ce am spus că le vom oferi: echipamente gratuite, ghete de fotbal, burse sportive, etc. Până acum stârneam „amuzamente”. Acum am trecut la indignare. Le acceptăm ca fiind faze ale unui proces firesc de exprimare… o altfel de exprimare. Mulțumim pentru observație!”.
Explicații, observații, scuze și mulțumiri care ne lăsă fără cuvinte. Ne mai trebuie un timbru. De plicuri, în țărâna noastră fermă, nu ducem, încă, lipsă!