CSM Șelimbăr și Corvinul Hunedoara, primele două echipe clasate din Liga a 2-a, nu au drept de promovare în Liga 1, însă staff-urile și echipele de avocați ale cluburilor susțin că au găsit soluția optimă, pentru ca dezideratul să fie îndeplinit.
Șelimbăr ocupă prima poziție, cu 32 de puncte în liga secundă, iar Corvinul locul al doilea, cu 31 de puncte, la egalitate cu Unirea Slobozia.
Cele mai mari investiții sunt la Corvinul, injecții de capital serioase, din bani publici.
Dan Colesniuc, președintele de la Corvinul, a explicat ce soluție a identificat pentru a rezolva problema interdicției la promovare. Potrivit regulamentelor FRF, echipele susținute de primării și consilii județene, deci fără capital privat, nu pot juca în Liga 1.
„Modificarea statutului se va face printr-o asociație sportivă, care este modelul, din câte am înțeles, și al echipei UTA Arad, Hermannstadt, U Cluj, în care sunt trei acționari. Neapărat Primăria Municipiului Hunedoara, un privat și domnul primar este în discuții avansate și cu Consiliul Județean, ca să formăm acest grup.
Sunt mai multe forme, dar noi o să o alegem varianta asta. Am înțeles că se ocupă domnul primar și asta va fi varianta pe care o să mergem noi, pentru că a dat rezultate și la alte echipe din prima ligă”, a declarat Colesniuc, la Prima Sport.
Pentru 2023, Primăria a oferit clubului Corvinul suma de 1,4 milioane de euro, în calitate de sponsor. De la jumătatea lunii septembrie a acestui an, echipei lui Florin Maxim i s-a alăturat și un sponsor privat, Prodesign Engineering & Construction, care oferă în jur de 60.000 de euro pe an. În plus, Consiliul Județean a oferit la final de an 200.000 de euro.