Numele surpriză de la FCSB pe care Ruben Amorim l-a rostit în fața jurnaliștilor, la București

30 01. 2025, 22:18

Antrenorul celor de la Manchester United, Ruben Amorim, a declarat în conferința de presă premergătoare confruntării cu FCSB că și-a studiat bine adversarii și consideră că David Miculescu (23 de ani) este ”foarte bun cu piciorul lui stâng”.

”Cunosc echipa, am studiat-o în pregătirea meciului. Este o echipă diferită uneori în Europa, fără multă posesie, cu un atacant foarte rapid pe tranziție, un Miculescu foarte bun cu piciorul lui stâng, doi fundași centrali foarte buni în dueluri, doi fundași laterali care fac toată banda timp de 90 de minute”, a spus Amorim, potrivit gsp.ro.

Înaintea partidei cu Manchester United, FCSB se afla pe locul 8 în grupă, cu 4 meciuri câștigate, două egaluri și un meci pierdut, după 7 partide disputate și 14 puncte acumulate.

De cealaltă parte, United ocupa locul 4 cu 15 puncte, având 4 victorii și 3 remize în UEFA Europa League.