Chiar dacă a fost eliminată în primul tur de la US Open 2022, Simona Halep a ajuns să fie pomenită ca termen de comparație după finala dintre Iga Swiatek și Ons Jabeur. Trofeul de la Flushing Meadows a fost ridicat deasupra capului de poloneza Iga Swiatek (21 de ani – 1 WTA), care și-a adăugat în palmares al treilea titlu de Grand Slam.
Ons Jabeur a pierdut finala de la US Open 2022 împotriva polonezei Iga Swiatek, scor 2-6, (5)6-7, iar în încercarea de a o consola, Kim Clijsters i-a oferit-o drept exemplu sportivei din Tunisia pe Simona Halep.
Eșecul Flushing Meadows a fost unul dureros pentru Jabeur, având în vedere faptul că nu a reușit să câștige niciun titlu de Grand Slam până în prezent și, mai mult, a fost a doua ei astfel de finală din acest an. La Wimbledon, Ons Jabeur a pierdut tot în ultimul act, scor 6-3, 2-6, 2-6 în fața Elenei Rybakina.
Într-o situație relativ similară s-a aflat și Simona Halep. Sportiva din Constanța a pierdut trei finale de Grand Slam (n.r. – două la Roland Garros și una la Australian Open) înainte de a pune mâna pe primul trofeu, în 2018, la Paris.
În acest context, Kim Clijsters, fost lider WTA și multiplă campioană de Grand Slam, a oferit numele Simonei drept exemplu și a sfătuit-o pe Ons Jabeur să nu își piardă încrederea în ea, deoarece la un moment dat va veni și titlul mult așteptat.
„Simona Halep a pierdut la fel, câteva finale, înainte să o câștige pe prima. Probabil că Ons Jabeur va fi întrebată de acest lucru la conferința de presă. Începi să te gândești la asta. Toți o să-ți spună din echipă: „Stai liniștită, o să vină și titlul”. Dar presiunea crește încet, încet. E un alt tip de presiune, dar care se adaugă. I-am tot spus să rămână pozitivă”, a spus Kim Clijsters, conform eurosport.ro.
Iga Swiatek a urcat pe prima poziție în clasamentul WTA în luna aprilie a acestui an și de atunci le domină clar pe celelalte jucătoare din circuit. Însă, odată cu succesul obținut la US Open 2022, poloneza și-a asigurat un avantaj uriaș față de principala urmăritoare.
Începând de luni, Iga Swiatek va avea un punctaj total de 10.365 de puncte în clasamentul WTA. Îmediat în spatele ei va fi chiar rivala din finala US Open 2022. Ons Jabeur, sportivă care reprezintă Tunisia, va avea 5.090 de puncte în clasamentul WTA. Având în vedere diferența uriașă dintre primele două poziții, dar și forma polonezei, este greu de crezut că Iga Swiatek va mai putea fi detronată în curând în clasamentul mondial.
O altă bornă interesantă atinsă de Iga Swiatek în acest an o așază fix lângă legenda Serena Williams. Ea a devenit prima sportivă care câștigă 7 titluri WTA într-un singur sezon de la Serena Williams, în 2014.
La capitolul venituri financiare, Iga Swiatek va avea în conturi după US Open 2022 un plus de 2.600.000 de dolari!
„S-a jucat nemaipomenit! Cred că a început deja o rivalitate și vom avea multe meciuri în continuare! Felicitări echipei tale, Ons, lucrați foarte bine. E incredibil ce s-a întâmplat aici, vă mulțumesc!
Trebuie să stăm uniți în aceste clipe și mă bucur că pot uni oamenii prin sport! Încercăm să fim exemple bune și oameni buni prin sport! Mulțumesc și echipei mele, nu aș fi fost atât de bună fără voi!”, a declarat Iga Swiatek, imediat după ce organizatorii de la US Open i-au înmânat trofeul de campioană.