Convins că nu mai poate rata titlul în actualul sezon, Gigi Becali și-ar fi dorit să celebreze momentul mult așteptat într-o manieră cu totul și cu totul specială. Soția l-a oprit imediat, însă.
FCSB domină clasamentul după 23 de etape, cu 50 de puncte și 11 avans față de ocupantele următoarelor două poziții, CFR Cluj și Rapid. Pe patru este Farul, în revenire de formă, cu 36 de puncte.
Finanțatorul vicecampioanei intenționa ca după ultimul meci din playoff – când speră să devină din nou campion – să repete gesturile din trecut. Mai exact, să marcheze momentul urcându-se pe capota Maybach-ului.
I-a dezvăluit planul partenerei de viață, dar replica acesteia l-a făcut să se răzgândească. Cu atât mai mult cu cât un astfel de comportament nu este, potrivit spuselor sale, nici pe placul Divinității.
„Am Maybach-ul, l-am reparat și voiam să-l vopsesc. Am zis că mă urc iar pe mașină, dar mi-e rușine într-un fel. A zis și nevasta ‘Vezi-ți de treabă. Nu ți-e rușine? Te urci…’.
Mă uit în spate și când văd ce nebunii făceam… Nu le regret. Zâmbesc, râd. Dar lui Dumnezeu nu-i place. Dar e posibil, nu știi ce îmi vine. Mă mai iartă Dumnezeu. Și le mai place la oameni. Mă întorc pe stadion dacă intrăm în Liga Campionilor. Doar așa. În rest, stau la televizor.
Atât timp cât sunt credincios, o să batem Barcelona, PSG, Manchester City și toate… Dar trebuie să fiu credincios Dumnezeului meu. În trecut nu m-am ținut de cuvânt. Stați să crească cupolele pe biserică, să fac pictura, să înceapă Liturghia și nu mai stă nimeni în fața noastră. Domnul știe că e vreau Liga Campionilor. Dacă crede că va merita, îmi va da mai multe. Vom bate pe toată lumea”, a declarat Gigi Becali.
În altă ordine de idei, latifundiarul din Pipera a anunțat componența playoff-ului, chiar dacă sezonul regular este încă departe de a se fi încheiat. CFR Cluj, Farul, Rapid, Universitatea Craiova și Sepsi ar urma să fie adversarele FCSB-ului.
„Craiova intră în playoff. Nu are cine altceva să intre. FCSB, CFR Cluj, Farul, Rapid, Craiova și Sepsi vor fi echipele din playoff. După joc, noi nu mai avem adversar la titlu. Dar pentru noi ar fi un eșec să nu terminăm cu 10 puncte avans față de restul. Îmi pare bine pentru Hagi că Farul e în playoff”, a fost verdictul lui Becali.