Nu se uită la bani! Decizie de ultimă oră a lui Becali, pentru a întrece CFR Cluj
Nu se uită la bani! Decizie de ultimă oră a lui Becali, pentru a întrece CFR Cluj. Milionarul din Pipera este, cu siguranță, cel mai generos patron din Liga 1. Iar dorința de a câștiga din nou titlul îl face pe patronul FCSB să-și menajeze prin orice mijloace, jucătorii.
Nu se uită la bani! Decizie de ultimă oră a lui Becali, pentru a întrece CFR Cluj
După o secetă de 6 ani, lui Gigi Becali îi e „sete” de titlu ca de apă vie. Nu se uită la bani! Decizie de ultimă oră a lui Becali, pentru a întrece CFR Cluj. Patronul FCSB încearcă să-și menajeze prin orice mijloace jucătorii. El a scos din buzunar zeci de mii de euro pentru a închiria un zbor charter până la Arad. Sâmbătă, FCSB va întâlni echipa gazdă, UTA, într-un meci ce se anunță foarte dificil.
Dar Becali nu a dorit ca vedetele sale să fie supuse unui drum obositor de multe ore, cu autocarul, până în orașul de pe Mureș. Astfel, delegația roș-albastră o să plece, mâine, spre Arad, acolo unde o să ajungă în doar o oră cu charter-ul pus la dispoziție de Gigi Becali, scrie prosport.ro. În aceste condiții, jucătorii FCSB-ului vor avea timp să se recupereze până la ora partidei din runda 27 care se joacă pe stadionul „Francisc von Neuman”.
Nu e prima oară când FCSB folosește avionul pentru meciurile din Liga 1
De altfel, nu e prima oră când FCSB folosește un zbor charter pentru a parcurge mai rapid distanțele până în orașul de destinație. Gigi Becali a închiriat un avion privat și pentru meciul pe care formația roș-albastră l-a jucat la Botoșani. Delegația roș-albaștrilor a aterizat la Suceava, iar de acolo a mers cu un autocar aproximativ o oră. Iar partida a fost câștigată de fcsb-iști cu 2-0.
Cu toate acestea, pentru Becali cea mai importantă partidă va fi cea cu CFR Cluj, de vineri, 19 martie. Cele două echipe sunt la egalitate în fruntea clasamentului.
Eu abia aștept meciul cu CFR Cluj. Nu mă interesează ce face Edi Iordănescu și nici nu mă interesează că o să fie suspendat, cum nu mă interesează nici că a venit Arlauskis la CFR”, a declarat Gigi Becali, potrivit ProSport.
Clujenii, la rândul lor, nu stau pe roze. 5 jucători, inclusiv antrenorul Edi Iordănescu, prezintă simptome specifice infectării cu coronavirus. Situația e cu atât mai complicată, cu cât, conform gsp.ro, printre jucători s-ar afla atacanții Mario Rondon (34 de ani), Valentin Costache (22 de ani) și Gabriel Debeljuh (24 de ani).
Iordănescu era oricum suspendat pentru două etape, din cauza eliminării din partida contra celor de la UTA, din etapa trecută. Tehnicianul echipei din Gruia a fost suspendat două etape așa că nu va sta pe banca tehnică nici la confruntarea cu FCSB. Sâmbătă, CFR-ul o va întâlni pe codașa Poli Iași.