Daniel Stanciu spune că Arnold Garita (27 de ani) nu este de vânzare și că atacantul trebuie să își respecte contractul cu FC Argeș. Gigi Becali (64 de ani) l-a trecut pe camerunez pe lista de achiziții.
Vinde, nu vinde! Transferă, nu transferă! Joaca lui Gigi Becali ține Liga 1 în… joc de glezne. Omul de afaceri a spus în mai multe rânduri că își pregătește ieșirea din fotbal. Cu toate acestea, este omniprezent pe piața transferurilor de jucători. Ultima țintă a patronului FCSB este Arnold Garita. Camerunezul a impresionat la FC Argeș și a atras atenția „granzilor” din Superliga.
Latifundiarul din Pipera pregătește o nouă campanie de achiziții, cu gândul la titlul care să îi deschidă drumul spre Liga Campionilor. Totuși, Becali se va lovi de opoziția argeșenilor. Cel puțin asta susține directorul executiv al clubului. Daniel Stanciu este convins că liniștea financiară a „violeților” va fi un argument și pentru Garita.
„Garita mai are un an și jumătate de contract cu FC Argeș, nu are clauze, dar nu se pune problema să fie transferat. Este un jucător care a ieșit în evidență, dar care mai are foarte multe de spus și foarte mult de lucrat. Nu cred că este un fotbalist complet în acest moment.
Este un jucător care a demonstrat că a făcut diferența în anumite partide, a făcut diferența și ne-a ajutat să câștigăm puncte importante. Dar nu se pune problema să ne despărțim de el, pentru că FC Argeș are o liniște financiară.
Dacă ne dorim mai mult, nu înseamnă că trebuie să oferim salarii mai mari, ci salarii conform cu performanța. Nu ne interesează să vindem și de aceea am refuzat discuțiile pentru Ișfan (n.r. – Alexandru Ișfan-22 de ani), de asta am refuzat discuțiile pentru Garita”, a declarat Daniel Stanciu la Digi Sport.
Mai mult, camerunezul nu ar fi pe placu lui Mihai Stoica. Managerul FCSB crede că atacanstul lui FC Argeș se pliază pe stilul unui echipe mici, care joacă pe contraatac.
„Nu vorbim de ceva timp. Nu m-a întrebat Gigi despre el (n.r. – despre Garita). Eu cred că mai degrabă se potriveşte un jucător oarecum asemănător ca profil, vorbesc de statură, nu cu o viteză atât de mare precum Garita.
Dar cu o tehnică superioară e Billel Omrani. Eu consider că noi avem la ora actuală doi atacanţi de mare valoare. Unul este golgheterul campionatului (n.r – Andrea Compagno), iar celălalt (n.r – Billel Omrani), chiar dacă vine după o perioadă în care nu s-a antrenat şi are nişte probleme fizice şi medicale, a arătat cum a arătat la meciul cu Petrolul.
Nu sunt convins că un jucător care are nevoie de spaţii, chiar dacă are o viteză remarcabilă, poate face faţă la noi. Aşa am fost aproape sigur că nu va avea acelaşi randament Semedo, în momentul în care a fost transferat pe bani mulţi de la CFR la Steaua (n.r. – FCSB), dar după aia eram convins că va avea un randament foarte mult, pentru că noi jucam altceva”, a declarat Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.
Cu sau fără Garita, FCSB trebuie să recupereze distanța de 15 puncte față de liderul Farul, pentru a putea spera la primul titlu de campioană după 8 anide pauză.