Răzvan Oaidă este unul dintre „renegaţii” latifundiarului din Pipera, fotbalistul fiind printre cei de care patronul s-ar putea dispensa în această iarnă.
Mijlocaşul venit de la FC Botoşani a ratat aseară o mare ocazie în partida cu UTA. Iar la final a răsuflat uşurat că echipa sa a câştigat întâlnirea. Jucătorul în vârstă de 24 de ani aşteaptă să puncteze de mai bine de 8 luni. Ultimul său gol a fost reuşit în partida cu FC U Craiova, din luna februarie a acestui an.
„Eu cred că am nevoie de gol, îmi doresc și sunt sigur că voi reuși cât de curând. A venit Gigi Becali la echipă, a discutat, ne-a încurajat. Venirea lui a fost de bun augur, am câștigat acest meci. Ne-a trezit, ne-a motivat în stilul dânsului.
E important că ne-a motivat și am câștigat astăzi. Am luat cele trei puncte, e o victorie muncită, meritată, aveam nevoie de aceste trei puncte”, a fost declaraţia fotbalistului la finalul confruntării de aseară.
Oaidă a ajuns la FCSB în vara lui 2019. Sursă foto: GEORGE FILIP / MEDIAFAX FOTO
„Ce l-am păcălit eu pe Rotaru, dar ce m-a păcălit și Iftime pe mine. Mi l-a dat pe Oaidă, pe Moruțan, bine că l-am dat pe Moruțan. Pe Oaidă îl dau gratis, a fost fotbalist bun, dar nu știu ce s-a întâmplat cu el”, declara după respectiva partidă Gigi Becali, la Pro Arena.
„Încerc să nu pun la suflet ce a spus Gigi Becali, să mă focusez pe fotbal și atât. Sunt jucător profesionist, am contract, mă antrenez, încerc să fac treabă pe teren.Trebuie să fiu puternic, altfel nu am cum să reușesc. E foarte important, am urcat în clasament, mai avem și două meciuri. Suntem pe un drum bun și asta ne dă curaj, încredere. Victoriile aduc victorii”, a transmis Oaidă.