Nicolae Cristescu, fostul patron al Rapidului, a avut un discurs furibund după partida Rapid – Universitatea Craiova, 1-2, care a contat pentru etapa a 7-a din playoff.
Pentru Universitatea Craiova au marcat Ivan și Crețu, în timp ce unica reușită a Rapidului a fost semnată de Burmaz.
Nicolae Cristescu susține că a fost extrem de afectat de modul în care s-a desfășurat partida dintre Rapid și Universitatea Craiova. Totodată, spune că îi pare foarte rău pentru Dan Șucu, având în vedere că rezultatele echipei nu sunt pe măsura banilor investiți.
„Nu îmi revin deloc, aseară am plecat bolnav de la stadion. Eram cu ăla mic în mașină, mă tot întreba ce am, n-am scos niciun cuvânt. Am ajuns acasă, soția știind ce s-a întâmplat, că a văzut meciul la televizor, n-a scos niciun cuvânt. Nu îmi revin.
Fără cuvinte, n-am nicio explicație logică, îmi pare extrem de rău de domnul Sucu, să bagi atâția bani și să nu ai performanțele la care te așteptai. Erau normale, erau obligatorii la câți bani s-au investit și ce condiții avem.
Este cea mai bine plătită echipă din prima ligă, salariile la zi, ai toate condițiile. N-am nicio explicație logică. La ultimele meciuri nu mă gândeam că o să își revină. Mai ales după jocul ăsta, în proporție de 70% mă gândeam că o să piardă.
Înainte de meci am vorbit cu Sucu. Ce să mai vorbești după, înțeleg perfect starea prin care trece. În primul și primul rând, în afară de echipă, îmi pare rău de Dan Sucu”, a declarat Nicolae Cristescu, pentru Fanatik.