Chiar dacă România a învins Kosovo, grație golurilor marcate de Nicolae Stanciu și Valentin Mihăilă, criticile nu au încetat. Un fost mare internațional a opinat că nu merităm să ne calificăm la Euro 2024.
După cele două meciuri din septembrie, tricolorii au rămas pe poziția a doua în clasamentul grupei I, la un punct în fața principalei urmăritoare, Israel. Iosif Rotariu rămâne, însă, extrem de pesimist.
Potrivit spuselor sale, doar norocul ne-a adus în această situație, dat fiind faptul că jocul nu ne îndreptățește să sperăm la obținerea biletelor pentru turneul final programat anul viitor în Germania.
„Importantă a fost victoria. Până la eliminarea atacantului de la Kosovo ei au avut un plus, acolo s-a rupt echilibrul. Per total, am jucat puțin mai bine decât cu Israel, dar nu concludent. Și cu un om în minus ne-am chinuit mult.
E foarte greu să ne calificăm la EURO, poate doar cu șanse precum cele de la meciul cu Elveția, de la meciul din Kosovo și de la cel de aseară cu eliminarea să reușim să ne calificăm. Dar ca joc nu merităm. Este o campanie foarte norocoasă, jocul nu a arătat mai nimic în niciun meci. O repriză cu Belarus și atât”, a declarat fostul mare mijlocaș al naționalei, conform gsp.ro.
Totodată, acesta s-a arătat dezamăgit de prestația lui George Pușcaș, titularizat de Edi Iordănescu împotriva kosovarilor, dar și de cea a lui Florinel Coman. Ianis Hagi a fost lăudat, în schimb, pentru creativitatea de care a dat dovadă pe faza ofensivă.
„Pușcaș a fost inexistent. El nu joacă nici în campionat, nu are minute. Surpriza a fost că a jucat titular, nu cum a jucat. Toată lumea știe ce joacă el în ultima perioadă de timp. Bancu a alternat momentele bune de pe atac cu cele proaste de pe faza defensivă, dar el face acest lucru dintotdeauna.
E bun pe faza ofensivă, pe faza defensivă nu se apără bine, nu-și apără zona, o părăsește și merge în atac. Când aud că trebuie să coboare Coman… Păi, e normal ca atunci când joci în 4-3-3 iar el fiind jucător de bandă stânga trebuie să vină cu fundașul lor dreapta. E logic. Uitați-vă la marile echipe. Ce, Dembele sau Foden nu coboară cu omul lor?
Asta e o scuză pentru faptul că el nu are realizări în atac. E normal să coboare, ce ar vrea să se joace numai fază de atac? El trebuie să pună probleme adversarului ca să nu mai aibă curaj să urce în atac și să nu mai fie nevoie să vină după el. Nu mi-a plăcut cum a jucat chiar dacă a scos penalty.
În prima repriză, doar Ianis a avut curaj să mai dea niște pase între linii, să mai dribleze ceva, în rest nu. Ianis a fost un câștig, e singurul care are creativitate și încearcă ceva”, a mai spus Iosif Rotariu.