Nu-l mai vrea nimeni pe David Caiado, mijlocașul portughez de 33 de ani. El fusese adus la FCSB toamna trecută, de la Hermannstadt, apoi trimis înapoi. Caiado nu-și mai găsește acum loc la nicio echipă din Liga 1, după ce sibienii au anunțat rezilierea contractului cu el.
Hermannstadt a anunțat faptul că a reziliat pe cale amiabilă contractul cu fotbalistul portughez David Caiado, scrie gsp.ro. Acesta a ajuns la Sibiu în vara anului 2019, iar în primul sezon alături de Hermannstadt a adunat 4 pase de gol în 24 de meciuri. În această toamnă a fost transferat de FCSB, la „pachet” cu colegul Goran Karanovic, pentru a-i califica pe „roș-albaștri” în playofful de calificare în Europa League. După ce FCSB a ratat calificarea în turul următor, Caiado și Karanovic au fost trimiși înapoi la Hermannstadt, iar portughezul a bifat 6 meciuri în acest sezon de Liga 1.
El a ieșit din grațiile fostului antrenor Ruben Albes și nu s-a aflat nici în planurile noului tehnician, Liviu Ciobotariu, astfel că înțelegerea sa cu Hermannstadt a fost reziliată. Ultimul meci al lui David Caiado a fost pe 31 octombrie, o înfrângere cu Craiova, 0-1, partidă în care mijlocașul portughez a jucat doar 11 minute. Despărțirea de David Caiado este a doua mutare făcută de Hermannstadt în mandatul lui Liviu Ciobotariu, după transferul lui Drazen Bagaric, atacant croat de 28 de ani adus de la Olimpija Ljubljana.
Ajuns la 33 de ani, mijlocașul portughez născut în Luxemburg a trecut în cariera lui pe la echipe ca Sporting, Estoril, Olympiakos Nicosia, Vitoria Guimaraes. În 2018 a ajuns în România, la Gaz Metan Mediaș, unde a înscris 5 goluri în 40 de meciuri. La Hermannstadt a bifat 28 de apariții, fără niciun gol marcat. Cota lui de piață actuală este de 250.000 de euro, conform transfermarkt.com.
Gruparea finanțată de Gigi Becali vrea să se despartă de grecul Aristidis Soleidis. Ajuns la 29 de ani, fundașul nu a mai prins vreun meci în tricoul FCSB din 27 septembrie 2020. Și a fost vorba de o înfrîngere dură, 2-5 cu Poli Iași, când „roș-albaștrii” se confruntau cu un focar de Covid-19 în cadrul lotului. Acum, Soleidis pare aproape de despărțirea de gruparea patronată de Gigi Becali, cu care a semnat în urmă cu un an și jumătate. Grecul a devenit a treia variantă pe postul de fundaș stânga, după Risto Radunovic, transferat iarna aceasta de la Astra și intrat direct titular și Ionuț Panțîru. Soleidis și-a manifestat dorința de a-și găsi o echipă în țara natală.