Nu e glumă! Ronaldinho a fost adus la show-ul Survivor. Foto + Video
Chiar dacă s-a lăsat de fotbal de ani buni, brazilianul Ronaldinho continuă să surprindă la fel cum o făcea și pe vremea când făcea spectacol cu zâmbetul pe buze în teren. Fostul mijlocaș al Barcelonei a apărut într-o nouă ipostază.
Prezența lui Ronaldinho în show a fost surpriza pe care concurenții de Survivor au avut-o zilele trecute. Brazilianul a ajuns la emisiunea care se difuzează în Grecia.
Ronaldinho la Survivor
Episodul care îl are ca principal protagonist pe Ronaldinho va fi difuzat duminică la televiziunea din Grecia care deține showul, notează presa internațională.
Scenele cu fostul câștigător al Balonului de Aur au fost filmate în Republica Dominicană, acolo unde se filmează emisiunea.
Conform producătorilor show-ului, punctul culminant al episodului va fi o partidă de volei, care va decide tabăra câștigătoare a serii.
De-a lungul carierei, Ronaldinho a jucat la formații precum: Gremio, PSG, Barcelona, AC Milan, Flamengo, Atletico-MG, Queretaro și Fluminense. Brazilianul a pus ghetele în cui în anul 2015.
Ronaldinho, vedetă şi la Paris Fashion Week
După ce a impresionat de foarte multe ori pe terenul de fotbal, Ronaldinho a devenit fotomodel pentru KidSuper și a urcat pe scenă la Paris Fashion Week. Brazilianul a devenit atunci fotomodel pentru o zi.
KidSuper a anunțat recent colaborarea cu fotbalistul și i-au dedicat propria linie de tricouri de fotbal.
Ronaldinho este câștigător al Balonului de aur în 2005. Cea mai mare performantă a sa este câștigarea Cupei Mondiale nu echipa națională a Braziliei în 2002. Brazilianul mai are în palmares și un trofeu Champions League, în 2006, cu FC Barcelona.