FCSB și-a pus la punct lista de transferuri în perspectiva noului sezon, în care speră să cucerească primul titlu după opt ani. Mihai Stoica a anunțat singurii jucători doriți, confirmând astfel informațiile oferite de Playsport.
Concret, managerul general al formației din Berceni a dezvăluit că Vlad Chiricheș rămâne o țintă pentru Gigi Becali în această vară, la fel ca fostul jucător al CFR-ului, Damjan Djokovic, aflat la finalul contractului cu saudiții de la Al Raed. Și Andre Duarte ar putea face obiectul unui transfer, dar numai dacă reușește să-și încheie conturile cu FCU Craiova. Deunăzi, Adrian Mititelu punea tunurile pe omologul de la FCSB, acuzându-l, în exclusivitate pentru Playsport, că încearcă să-i fure jucătorul.
Becali a demarat discuțiile și cu impresarii lui Arnold Garita, dar pretențiile acestora l-au determinat să renunțe la mutare, iar Alexandru Musi va continua, cel mai probabil, sub formă de împrumut, la Poli Iași. Aceasta a fost și dorința sa, exprimată public de îndată ce moldovenii au promovat pe prima scenă a fotbalului românesc.
„Chiricheș are o leziune fibrilară momentan. Dar e un jucător care a învățat mult, mult. Ne-ar ajuta. Duarte, dacă e liber, e un subiect pentru multe echipe. Duarte, sub contract cu FCU Craiova, nu e un subiect. Nu doar noi l-am vrea liber. E un jucător pe care îl apreciem. Pare că el construiește mult mai bine decât mulți fundași centrali din România. Sezonul trecut, cei mai buni au fost Duarte și Tamm.
Gigi a vorbit cu impresarii lui Garita și a zis că se oprește, pentru că cerințele erau mult prea mari. Djokovic e un jucător cu care poți merge în Europa, să te bați în grupele Conference League. Gigi vrea două garnituri, cum avea Petrescu într-o vreme. Musi cred că rămâne împrumutat la Iași, a fost unul dintre protagoniștii acestui playoff de Liga 2. Cei de la Iași trebuie să se înțeleagă cu ei. Ne-ar fi ajutat cu regula, dar nu juca. Era greu să se impună în fața lui Octavian Popescu. Preferăm să avem un alt jucător ca variantă la Tavi Popescu, pe Matei Tănase, atacant stânga-dreapta. Poziția de bază, atacant lateral stânga”, a declarat oficialul vicecampioanei, la Orange Sport.
În altă ordine de idei, acesta a dezvăluit variantele luate în calcul pentru disputarea primelor meciuri din noul sezon considerate pe propriul teren și a trimis „săgeți” în direcția Primăriei Capitale pentru decizia de a trimite FCSB în „exil”, întrucât Arena Națională va găzdui mai multe concerte pe perioada verii.
„Am făcut cerere pentru Arcul de Triumf, Ghencea și Târgoviște. E ceva de domeniul fantasticului să ai stadion, dar să nu îl poți folosi. S-a făcut cu bani mulți ca să se piardă zilnic bani. Asta decid cei în măsură!”, a mai spus Mihai Stoica.