Antonia este, fără doar și poate, una dintre cele frumoase artiste de la noi și se poate considera o femeie împlinită, având o carieră de succes în muzică, dar și o familie de revistă, formată din soțul ei, Alex Velea Rus, și cei doi băieți pe care îi are cu acesta. Celebra cântăreață merge foarte des la sala de fitness.
Antonia are o adevărată colecție de costume de fitness, care mai de care mai provocatoare, cu care își face apariția la sală. Recent, îndrăgita artistă a fost surprinsă în timp ce făcea sport în aer liber.
Soția lui Alex Velea s-a antrenat într-un parc plin de alei pietonale şi de verdeaţă. De data aceasta, frumoasa șatenă a purtat un costum simplu, dar care îi venea foarte bine.
Antonia a filmat sesiunea de antrenament și a urcat imaginile pe una dintre cele mai utilizate rețele de socializare.
Vezi această postare pe Instagram
Antonia a împlinit în aprilie 34 de ani, dar are în continuare o pregătire fizică de invidiat. E drept că acordă o atenție deosebită alimentației, însă multe fete o invidiază pentru felul în care arată.
Într-un interviu mai vechi, artista a recunoscut că mănâncă atât dulciuri, cât și junk food, dar face asta foarte rar.
Fac sport cam de trei ori pe săptămână, chiar și de cinci ori atunci când timpul îmi permite. Merg mereu la sală cu Alexandru, ne antrenăm împreună, mă ajută și mă motivează foarte mult.”, a declarat Antonia, conform publicației viva.ro.
Încerc să respect anumite principii alimentare, mai ales că fac și sport pentru a mă menține în formă și pentru a avea corpul mult dorit. Cel mai des mănânc piept de pui la grătar sau vită la grătar cu multe legume, salate. Dar nu înseamnă că nu îmi fac și mici bucurii și nu mănânc și dulciuri sau junk food, de exemplu, dar mult mai rar.”, a adăugat frumoasa soție a lui Alex Vedea.