Nici bine nu a bătut palma cu Gigi Becali că deja a ajuns să fie contestat. Gurile rele spun despre Edi Iordănescu că nu va avea cum să își impună punctul de vedere în fața latifundiarului din Pipera. Cine este cel care pune la îndoială capacitățile tehnicianul român?
Edi Iordănescu poartă discuții cu Gigi Becali pentru preluarea băncii tehnice de la FCSB. Antrenorul nu se lasă convins cu una, cu două de omul de afaceri. Ba din contră! El a ridicat mai multe pretenții pentru a se asigura că finanțatorul roș-albaștrilor îi va respecta munca și nu comenta referitor la deciziilor sale.
Bogdan Stelea este de părere că cele două părți nu pot avea o colaborare așa cum se vehiculează. Între Edi Iordănescu și ceilalți antrenori cu care a lucrat Gigi Becali este o diferență mare. Fostul mare portar al naționalei a făcut referire la negocierile precedente dintre Iordănescu Jr. și CFR Cluj, când acesta a refuzat să rămână la ardeleni, deși câștigase titlul în Liga 1. Asta, pentru a înțelege modul lui de gândire.
Contrat afirmațiilor lui Bogdan Stelea, Gigi Becali a spus că îi va accepta toate condițiile puse de Iordănescu Jr. În plus, patronul de la FCSB a menționat că nu va mai vorbi în presă despre echipa sa.
Cunoscându-i pe amândoi… în ultima perioadă am asistat și la negocierile pe care Edi le-a dus cu cei de la CFR și știm că e destul de strict în a-și impune punctul de vedere. Tind să cred că n-o să se întâmple. Doar dacă domnul Gigi Becali va accepta toate condițiile lui Edi…”, a declarat Bogdan Stelea, la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport.
În cazul în care Gigi Becali îl va demite pe antrenorul care a câștigat titlul în sezonul precedent cu CFR Cluj, acesta va trebui să îi plătească jumătate de milion de euro.
El mi-a spus mie că va vorbi cu mine luni și marți. Nu mai am voie să-l sun. Mi-a spus că dacă vreau, vorbim luni, dar după, de marți, nu mai vorbim. A pus asta în contract. Așa am hotărât. Mi-am dat seama că sunt nebun. N-am ce să-i cer, știu sigur că va face. Nu i-am cerut nimic, are echipă. El trebuie să ia campionatul. Eu i-am că echipa este a lui. Trebuie să îmi valorifice jucătorii tineri. Nu știu cum face. Atât!
Contractul e făcut pe nouă luni. 500.000 de euro dacă reziliez contractul unilateral. Dacă-l dau afară, trebuie să plătesc. Are dreptul să reziliere unilateral, dacă-i cer ceva. A spus că discutăm de clauze după nouă luni. El vrea 100.000 pentru campionat.
Are salariul pe care îl avea la CFR. Dacă vrea el să-l ridice, să-l ridice. I-am făcut tot, tot, tot. El va fi proprietarul echipei. I-am spus lui Argăseală să bage tot ce vrea el în contract.”, a mai spus Gigi Becali, pentru sursa anterior citată.