Nu are loc în naționala României, dar e bun pentru echipele din Serie A. Românul care este monitorizat de o echipă din prima ligă italiană

Octavian Vasilescu 09.06.2022, 20:27
Nu are loc în naționala României, dar e bun pentru echipele din Serie A. Românul care este monitorizat de o echipă din prima ligă italiană

Mijlocașul Daniel Boloca (23 de ani) a impresionat în ultima stagiune din Serie B, iar acum ar putea face pasul spre prima divizie din Italia.

Boloca s-a aflat pe lotul lărgit al stranierilor pentru meciurile României din Liga Națiunilor, dar selecționerul Edi Iordănescu nu l-a păstrat pe lista finală. Legitimat la Frosinone, Boloca a impresionat în sezonul recent încheiat.

Daniel Boloca, spre Serie A

Site-ul Tuttomercatoweb anunță că Daniel Boloca se află pe lista lui Sassuolo:

Prestațiile lui Daniel Boloca din ultimul sezon au atras atenția mai multor cluburi. Mijlocașul născut în 1998 a devenit un om important la Frosinone, jucând în 36 de meciuri din campionat. Un element cheie în mecanismul antrenorului Fabio Grosso, care l-a făcut pe fostul jucător de la Fossano și Pro Sesto unul dintre cei mai interesanți tineri.

Sassuolo ar fi interesată de Boloca, care și-a exprimat dorința de a juca în Serie A. Sassuolo i-ar putea îndeplini curând visul”, anunță presa din Italia.

Daniel Boloca are dublă cetățenie, română și italiană, fiind născut în apropiere de orașul Torino. Conform site-ului de specialitate Transfermarkt, cota de piață a mijlocașului se ridică la 1,1 milioane de euro.

A crescut la Juventus

În acest sezon, Boloca a evoluat în 37 de meciuri oficiale, a marcat un gol și a livrat două pase decisive.

Daniel Boloca și-a făcut junioratul la Juventus, unde este legitimat în prezent și fratele său, Gabriel Boloca (21 de ani).

De-a lungul carierei, Daniel Boloca a mai jucat pentru Chieri, Romanese, Pro Sesto, Francavilla, Fossano și Frosinone.

Rezultatele României cu Edi Iordănescu pe bancă

După două meciuri amicale nereușite cu Grecia și Israel, România a dezamăgit și în partidele oficiale. Tricolorii au cedat în primele două etape din noua ediție a Ligii Națiunilor: 0-2 vs Muntenegru și 0-1 vs Bonsia&Herțegovina.

Următorul test al României va fi sâmbătă, contra Finlandei. Meciul se va disputa de la ora 21:45 și va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe site-ul Playsport.ro. Campania din luna iunie se încheie pe data de 14 iunie, în Giulești, contra Muntenegrului.

Programul României în Liga Națiunilor

  • 4 iunie 2022 – Muntenegru – ROMÂNIA 2-0
  • 7 iunie 2022 – Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA 1-0
  • 11 iunie 2022 – ROMÂNIA – Finlanda (21:45) – În direct la Antena 1
  • 14 iunie 2022 – ROMÂNIA – Muntenegru (21:45) – În direct la Prima TV
  • 23 septembrie 2022 – Finlanda – ROMÂNIA (21:45) – În direct la Antena 1
  • 26 septembrie 2022 – ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina (21:45) – În direct la Prima TV
Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622