Novak Djokovic se pregătește de o nouă controversă. Sârbul trebuie să participe la un turneu important, în Statele Unite. În acest moment, însă, americanii nu primesc străini nevaccinați. Dar cum restricțiile încep să se ridice în majoritatea țărilor, situația sârbului nu este clară.
Fostul lider mondial speră să aibă șansa să concureze în continuare, mai ales în turneele de Grand Slam.
Parcă au trecut ani de zile de la scandalul uriaș care l-a avut în centru pe fostul lider mondial, la Australian Open. Înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, toată lumea a urmărit aventura marelui campion în încercarea de a juca la primul Grand Slam al anului. Pentru că nu a fost vaccinat, Djokivic a fost expulzat, până la urmă. Sârbul a reiterat ideea că nu se va imuniza, cu riscul de a pierde și alte turnee mari. Cum restricțiile încep să dispară, iar boala pare, momentan, sub control, Nole poate spera să nu mai fie interzis la turnee.
Fostul lider mondial se regăsește pe lista celor care vor participa la Indian Wells. După turneele de Grand Slam, Indian Wells este în seria competițiilor importante. Cu toate acestea Novak Djokovic nu știe dacă va lua startul la competiția din SUA.
El este înscris, se va regăsi la tragerea la sorți. Dar nu știm dacă va primi aprobarea Centrului de Control al Bolilor (CDC) să intre în țară. Noi comunicăm permanent cu echipa lui, ca să nu existe probleme. Vom vedea dacă v aparticpa la eveniment, a comentat unul din organizatorii turneului
Djokovic ar urma să joace, sâmbătă, în turul al doilea, în care a fost acceptat direct, cu belgianul David Goffin, locul 71 ATP, sau cu australianul Jordan Thompson, locul 78 ATP.
Novak Djokovic i-a scris jucătorului ucrainean care s-a înrolat în armată pentru a lupta împotriva soldaților ruși. Sârbul a luat legătura cu Stakhovsky în timp ce fostul tenismen se afla pe front. Cei doi au vorbit prin intermediul WhatsApp. Fostul lider mondial părea foarte interesat de situația sportivului care s-a alăturat ucrainenilor în lupta împotriva Rusiei.
Stako, ce faci, omule? Ești pe front? Mă gândesc la tine, sper că se va termina în curând! Te rog să îmi spui cea mai bună adresă unde pot trimite ajutorul meu… Bani, orice ai nevoie!”, se arată într-o conversație pe care fostul lider ATP lui Stakhovsky a purtat-o prin intermediul WhatsApp cu Stakhovsky.