Novak Djokovic (34 de ani) s-ar fi retras de la prima competiție din 2022. Liderul ATP ar putea spune „pas” și primului turneu de Grand Slam al anului, Australian Open.
Novak Djokovic era anunțat în echipa Serbiei pentru primul turneu al anului în tenisul masculin. ATP Cup deschide sezonul și este programat la Sidney, între 1 și 9 ianuarie.
Sârbii de la Blic anunță că liderul mondial nu va participa la competiția de la Antipozi. Sursa amintită notează că Nole este la Belgrad, unde se ocupă de fundația lui și se bucură de apropierea familiei.
„Novak nu va merge la Cupa ATP în proporţie de 99 la sută. Se antrenează aici (la Belgrad – n.r.), dar a decis să nu evolueze la acest turneu”, ar fi spus o „sursă apropiată” lui Djokovic, conform celor de la Blic, citați de AFP.
Novak Djokovic este înscris la Australian Open, unde ar putea câștiga trofeul de Grand Slam cu numărul 21 din carieră. În acest moment, sârbul are 20 de trofee și este la egalitate cu Nadal și cu Roger Federer.
Australian Open este programat între 17 şi 30 ianuarie 2022, iar lumea tenisului așteaptă anunțul lui Nole, care ar putea veni până la finalul acestui an.
Djokovic nu poate participa la Australian Open dacă nu este vaccinat sau dacă nu deține o scutire medicală.
Până în prezent, sârbul nu a anunțat dacă este sau nu vaccinat împotriva noului coronavirus.
Alexander Zverev, campionul olimpic de la Tokyo, crede că a venit momentul ca tenisul mondial să cunoască alți coloși. Germanul este pregătit să-i fure lui Novak Djokovic prima poziție, însă știe că mai există un jucător de tenis care are acest obiectiv.
Zverev și Djokovic s-au bătut în finala Jocurilor Olimpice de la Tokyo, iar actualul lider ATP a pierdut în fața mai tânărului lui adversar. Germanul a reușit să încheie anul pe locul 3 ATP și crede că a venit momentul lui să strălucească în cele mai importante competiții.
Și Medvedev (2 ATP) a reușit să-l învingă în acest sezon pe Djokovic și să obțină marele trofeu de la US Open.
Cred că anul viitor ar putea semăna foarte mult cu ultimele şase luni din acest an. Înainte, se vorbea mereu despre Nadal, Federer şi Djokovic, acum marile trofee au fost Jocurile Olimpice, US Open, Torino (Turneul Campionilor) şi Wimbledon.
Toate au fost câştigate de Medvedev, Djokovic şi de mine. Nu mă aştept să fie diferit anul viitor
Alexander Zverev, ales sportivul german al anului.
The world No. 1 will not participate at this year’s ATP cup.
@djokernole’s Australian Open appearance still remains uncertain.
#AusOpen
https://t.co/M4pUgrE7WE— Tennis Channel (@TennisChannel) December 25, 2021