Novak Djokovic e în mare pericol. Prim-ministrul Serbiei se implică în caz și anunță: „E o încălcare clară a legilor”

Olteanu Ștefan 12.01.2022, 09:38

Novak Djokovic ricoșează dintr-un scandal în altul, iar acum a aflat că riscă să fie trimis la închisoare și în Serbia. Liderul ATP a recunoscut recent prin intermediul unui comunicat pe Instagram că nu a respectat regulile de izolare, iar mesajul său a ajuns inclusiv la prim-ministrul Serbiei.

După ce a aflat că riscă închisoarea în Australia, Novak Djokovic a primit aceeași veste și din Serbia

Novak Djokovic ar putea fi condamnat la un an de detenție în Australia după ce a fost acuzat de fals în acte, iar acum a aflat că riscă închisoarea și în țara natală. În Serbia, lucrurile sunt și mai serioase, deoarece liderul ATP a încălcat regulile de izolare.
Totul a fost recunoscut chiar de Djokovic, prin intermediul unei postări de Instagram. El a spus că, deși era conștient că e pozitiv cu Covid-19, a participat la un interviu pentru L’Equipe, deoarece s-a „simțit obligat” să facă asta. De asemenea, Djokovic a scris pe Instagram că a „asigurat distanța socială și a purtat masca” în încercarea de a-i proteja pe ceilalți.
Totuși, acest lucru este inadmisibil și prim-ministrul Serbiei, Ana Brnabic, a fost șocată să audă declarația lui Djokovic.

Este o încălcare clară a legilor. Dacă ești testat pozitiv, trebuie să intri imediat în izolare”, a afirmat Ana Brnabic, într-un interviu acordat pentru BBC.

Potrivit publicației news.com.au, care citează articolul 248 din Codul Penal al Serbiei, Djokovic riscă până la trei ani de închisoare în țara natală:

Persoanele care în timpul pandemiei nu acționează conform legilor, deciziilor sau ordinelor impuse pentru a respecta măsurile de prevenție va fi pedepsit cu o amendă sau cu închisoarea de până la 3 ani”, se menționează în articolul 248 din Codul Penal.

Djokovic e acuzat de fals în acte în Australia

De asemenea, Djokovic a recunoscut și o altă faptă penală pe care a comis-o recent. La intrarea în Australia, sârbul a bifat căsuța care specifică faptul că nu a călătorit cu 14 zile înainte de sosirea sa la Melbourne. Conform publicației The Age, acest lucru este fals, deoarece pe 2 ianuarie Djokovic ar fi zburat în Spania, la Marbella.

Oferirea de informații false sau înșelătoare este o infracțiune gravă. Oricine completează cu bună știință greșit e pasibil de o pedeapsă civilă pentru fals în declarații și poate sta după gratii până la 12 luni”, notau jurnaliștii australieni.

Novak Djokovic și-a recunoscut greșeala, însă a pus totul pe seama agentului său.

Agentul meu îşi cere sincer scuze pentru greşeala administrativă de a bifa caseta incorectă despre călătoria mea anterioară înainte de a veni în Australia. Aceasta a fost o eroare umană şi cu siguranţă nu deliberată”, a transmis Novak Djokovic, pe Instagram.

Comunicatul întreg postat de liderul ATP

Novak Djokovic a transmis, miercuri dimineață, pe Instagram, un comunicat în care explică cu lux de amănunte firul evenimentelor în care a fost implicat în ultimele săptămâni.

Vreau să subliniez că m-am străduit foarte mult să asigur siguranţa tuturor şi respectarea obligaţiilor de testare. Am participat la un meci de baschet la Belgrad, pe 14 decembrie, după care s-a anunţat că un număr de persoane au fost testate pozitiv cu Covid-19. În ciuda faptului că nu am avut simptome de Covid, am făcut un test rapid de antigen în 16 decembrie, care a fost negativ şi, din precauţie, am făcut şi un test PCR oficial şi aprobat în aceeaşi zi.

A doua zi am participat la un eveniment la Belgrad. Înainte am făcut un test antigen rapid care a fost negativ. Am fost asimptomatic și m-am simțit bine și nu am primit notificarea testului PCR pozitiv decât după eveniment.

În următoarea zi, pe 18 decembrie am fost la centrul de tenis din Belgrad pentru un interviu pentru L’Equipe. Am anulat toate celelalte evenimente cu excepția aceluia. M-am simțit obligat, dar am asigurat distanța socială și am purtat mască.

În ceea ce priveşte declaraţia de călătorie, ea a fost depusă de echipa mea în numele meu, aşa cum le-am spus fucţionarilor de la imigrare la sosire, iar agentul meu şi-a cerut scuze sincer pentru eroarea administrativă comisă, bifând caseta greşită privind călătoriile mele anterioare sosirii în Australia. A fost o eroare umană şi cu siguranţă nu act deliberat. Trăim momente dificile în această pandemie mondială şi aceste greşeli se pot produce”, a transmis Djokovic.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Novak Djokovic (@djokernole)

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622