Gimnastica mondială este lovită de un nu scandal de proporții. La nici o lună după dezvăluirile sportivelor din Grecia, care au acuzat abuzuri de-a lungul ultimilor 35 de ani, a venit rândul unor gimnaste din Australia să rupă tăcerea. O anchetă de amploare a dus la zeci de dezvăluiri despre cum sportivele erau hărțuite sexual.
Gimnastica mondială are în prim-plan un nou scandal de proporții uriașe. O anchetă de amploare din Australia, publicată de jurnaliștii de la BBC, dezvăluie numeroase abuzuri sexuale la care au fost supuse zeci de gimnaste.
Conform sursei citate, în raport se specifică faptul că mai multe sportive din Australia au fost abuzate constant, începând din anii 1980 până în prezent.
Nu mai puțin de 57 de interviuri au realizat australienii cu sportive, persoane din familiile acestora, dar și antrenori.
Am fost abuzată de un maseur în timp ce mă trata pentru o accidentare. Eu aveam vreo 8 sau 9 ani la acea vreme. Pe atunci, abuzul, sexul și reclamațiile erau noțiuni străine pentru mine. Acea persoană m-a abuzat în diferite feluri, de multe ori cu mama mea în cameră”, a fost mărturisirea făcută de o sportivă, fără a i se dezvălui identitatea.
Până în prezent nu a fost oferit numele niciunei gimnaste, ancheta fiind în continuare în plină desfășurare.
Investigațiile au început la scurt timp după apariția documentarului „Athlete A”, care îl are în prim-plan pe Larry Nassar, fost medic al naționalei din SUA. Acesta a fost, de asemenea, acuzat de numeroase abuzuri împotriva gimnastelor.
Imediat după primele dezvăluiri ale anchetei din Australia, Federația de Gimnastică a oferit și o reacție:
Gimnastica Australiană își cere fără nicio rezervă scuze tuturor sportivelor, familiilor lor și membrilor acestora care au trecut printr-o formă de abuz în timpul participării la acest sport. De asemenea, le mulțumim sportivelor și celorlalți membri ai comunității care s-au angajat în acest proces al amintirilor și au conștientizat curajul lor în a face așa ceva”, se arată într-un comunicat al Federației Australiene de Gimnastică.
Dezvăluirile din Australia vin la mai puțin de o lună după un scandal similar izbucnit în Grecia. Atunci, peste 20 de gimnaste și gimnaști au trimis o scrisoare oficială către președintele Greciei pentru a reclama abuzuri din ultimii 35 de ani.
Aceștia au acuzat faptul că au fost abuzați psihic, fizic, înfometați, dar și hărțuiți sexual.
Este pentru prima dată când are loc un protest al unui număr atât de mare de sportivi. Este vorba despre un abuz psihologic și fizic suferit în masă”, declara Alexandros Adamidis, avocatul sportivilor, potrivit France24.
Sportivii din Grecia spuneau că au mâncat chiar și pastă de dinți sau resturi de mâncare din coșurile de gunoi pentru a scăpa de foame. Aici sunt toate detaliile despre acuzațiile de abuzuri și hărțuire de la lotul național de gimnastică din Grecia.