Seara de 21 februarie 2013 ne-a oferit unul dintre cele mai spectaculoase meciuri din istoria UEFA Champions League. Finalistele ediției de anul trecut a competiției, Real Madrid și Liverpool s-au duelat încă din optimi. Manșa tur s-a jucat pe Anfield.
Real Madrid și Liverpool s-au întâlnit de mai multe ori în ultimii ani. În ultimii 10 ani, s-au jucat șapte meciuri între cele două echipe. În șase dintre aceste dueluri, câștigători au fost spaniolii, în timp ce un meci s-a terminat la egalitate.
De două ori, din totalul de șapte, duelurile au avut loc în marea finală UCL. În acest interval, golaverajul general este de 16-4, în favoarea ”galacticilor”.
Ultima victorie a lui Liverpool, în fața lui Real Madrid, datează din 2009, când îi scoteau pe galactici din UCL cu un scor general de 5-0.
Nu este singura bilă neagră a lui Liverpool. Este pentru prima oară când echipa încasează cinci goluri în UCL, de la schimbarea formatului. Și a fost la un pas să egaleze recordul celei mai mari înfrângeri, pe scena europeană, din istorie. În 1966, ”cormoranii” cedau în fața lui Ajax, pe teren propriu, în Cupa Europei, pe 7 decembrie.
Duelul cu Real Madrid a adus și un lucru bun pentru cormoranii. La doar 18 ani și 122 de zile, Stefan Bajcetic a devenit cel mai tânăr jucător care este titular în tabăra britanicilor, la un meci din fazele eliminatorii din UCL.
Acesta poartă și recordul celui mai tânăr jucător ce a jucat vreodată în UCL pentru Liverpool, debutând în septembrie, în partida cu Ajax, la doar 17 ani, 10 luni și 22 de zile.
Într-un clasament general, este al 18-lea cel mai tânăr debutant de la Liverpool, având 17 ani, 10 luni și 5 zile atunci când a intra pentru prima oară pe teren, pentru Liverpool. Dintre cei care au debutat la vârste mai fragede, au devenit super-fotbaliști doar Michael Owen, Raheem Sterling.
Trecând în tabăra rivalilor, omul meciului a fost ales Vinicius Junior. La doar 22 de ani, brazilianul devine cel mai de temut adversar din istoria lui Liverpool.
El este primul jucător care înscrie de cinci ori în poarta lui Liverpool, în UEFA Champions League și toate competițiile anterioare, de același rang. Pe Anfield, el a reușit dubla care a adus egalarea, dar a fost și pasator decisiv la ultimul gol al meciului, marcat de Benzema, în minutul 67.