Nicolo Napoli, la un pas să fie dat afară de la FCU Craiova. Adrian Mititelu îl vrea pe Dică antrenor

Bogdan Solomon 20.03.2023, 21:57
Nicolo Napoli, la un pas să fie dat afară de la FCU Craiova. Adrian Mititelu îl vrea pe Dică antrenor

FCU Craiova a obținut o victorie categorică în fața celor de la CS Mioveni, scor 3-0 și s-a instalat în fotoliul de lider al playout-ului, peste Petrolul Ploiești. Cu toate acestea, postul lui Nicolo Napoli pare a fi în pericol.

Lovitură de teatru la FCU Craiova. Mititelu l-ar vrea pe Dică în locul lui Napoli

Potrivit gsp.ro, Adrian Mititelu ia foarte serios în calcul să se despartă din nou de italian și să-l instaleze în locul său pe Nicolae Dică, nimeni altul decât tehnicianul învins în prima rundă din playout. În spatele deciziei ar fi umilința cu Sepsi (n.r. 0-4), peste care patronul nu poate trece atât de ușor, precum și deficiențele de comunicare ale lui Napoli, dat fiind faptul că încă nu stăpânește limba română, deși au trecut aproape două decenii de la începutul „aventurii” sale din Bănie.

Aflat la mandatul cu numărul 9 pe banca echipei, după cele din 2004, 2007-2009, 2011, 2013-2014, 2017, 2018-2019, 2020, respectiv 2022, acesta a reușit să evite retrogradarea în playout-ul trecut, dar a pierdut meciul decisiv pentru calificarea în playoff, rejucat în urma deciziei dictate de Comisia de Recurs din cadrul FRF.

Pe de altă parte, Dică le-a pregătit în actuala stagiune pe FCSB și CS Mioveni ceea ce înseamnă că i-ar putea prelua pe olteni doar din vară. Regulamentul le interzice antrenorilor să semneze cu trei echipe în același sezon.

FCU Craiova neagă această variantă: „Îl respectăm pe Nicolae Dică, dar nu se pune problema să vină”

Chestionați pe marginea subiectului, oficialii celor de la FCU Craiova au negat vehement posibilitatea înlocuirii lui Nicolo Napoli cu Nicolae Dică, dând asigurări că italianul își va duce la bun sfârșit contractul. Cât despre problemele de comunicare, s-a luat hotărârea ca acesta să se prezinte la următoarele interviuri împreună cu un translator.

„Nu știm de unde apar aceste informații, însă nu este absolut nimic adevărat. Nicolo Napoli are contract cu FCU Craiova, iar acesta va fi respectat. Nu s-a pus nicio secundă problema demiterii. Nu înțelegem de unde apar invenții legate de alți antrenori. Îl respectăm pe Nicolae Dică, dar nu se pune problema să vină la FCU.

În privința absenței lui Nicolo Napoli de la interviuri, înaintea și după meciul cu CS Mioveni, conducerea a luat hotărârea ca pentru o mai bună înțelegere a declarațiilor, în viitorul apropiat, să apelăm, cel mai probabil, la un translator”, a transmis conducerea grupării oltene, conform sursei citate.

Florin Drăgan a tras concluziile după victoria cu Mioveni

Imediat după fluierul final al meciului cu CS Mioveni, Florin Drăgan – prezent în locul lui Napoli la interviu – și-a felicitat jucătorii pentru victorie și s-a arătat optimist în vederea șanselor de a atinge obiectivul trasat pentru ultima parte a sezonului, respectiv câștigarea playout-ului. Cu atât mai mult cu cât acum urmează o pauză competițională prilejuită de meciurile echipei naționale.

„Băieții au făcut un joc tactic foarte bun. Ne așteptam, asta ne-am dorit. Ne-am dorit să ducem cel puțin un meci egal la pauză și să forțăm în repriza a doua. Dragoș este un jucător extraordinar. Mă bucur că e din nou convocat la națională, o merită din plin. Avem un lot numeros și valoros.

Ne dorim să ne pregătim bine în pauza care urmează și apoi să continuăm să câștigăm, să adunăm puncte și să terminăm play-out-ul pe primul loc. Locul nostru este sus. Până la Cupă mai avem. Sperăm să câștigăm cu Petrolul”, a declarat Florin Drăgan la Digi Sport.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622