Greșelile halucinante de arbitraj din ultimele zile au stârnit o mulțime de reacții din partea cluburilor din Superliga. Andrei Nicolescu a ținut să transmită la rândul său un mesaj public.
În acest context, Kyros Vassaras a analizat trei dintre fazele controversate ale precedentelor două etape. Una dintre ele s-a petrecut în meciul Dinamo – Hermannstadt.
Administratorul special al „câinilor roșii” a salutat demersul grecului care conduce Comisia Centrală a Arbitrilor și i-a solicitat să procedeze astfel în fiecare etapă. Orice fază litigioasă ar trebui analizată, potrivit spuselor sale, în decurs de 48 de ore de la apariție, mai ales când influențează rezultatul final al meciului.
„Domnul Kyros Vassaras și-a exprimat public opinia în legătură cu două faze controversate din această etapă. Un gest normal, care ar fi indicat să se repete în fiecare etapă. Propun Comisiei Centrale a Arbitrilor să instituie regula ca fiecare fază controversată, decisă de VAR, cu implicații directe asupra scorului final, să fie motivată public și oficial în cel mult 48 de ore.
Ar fi o abordare în beneficiul fotbalului românesc. O responsabilizare a arbitrilor. O posibilitate de a consolida reputația CCA. Un semn de foarte necesar respect pentru suporteri, pentru jucători, pentru cluburi și pentru toți cei implicați în acest fenomen”, a transmis Andrei Nicolescu.
În minutul 41 al partidei Dinamo – Hermannstadt, când gazdele conduceau cu 1-0 (scor care avea să fie și cel final), Velkovski l-a luat la țintă pe colegul din defensivă, Moura, în încercarea de a îndepărta balonul după o fază periculoasă, Balaure a trimis în fața porții, Ianis Stoica a șutat, apoi Patriche a respins de pe linia porții.
Din reluări, balonul părea să fi intrat în poartă cu întreaga circumferință, dar centralul Iulian Călin nu a acordat golul. Ba chiar a fluierat un offside inexistent, la semnalizarea asistentului Ferencz Tunyogi. Kyros Vassaras a analizat această fază și a concluzionat că decizia de a nu valida reușita a fost corectă.
„În momentul în care mingea este jucată, doi jucători de atac se află în poziție de ofsaid, fără să influențeze adversarul. Apărătorul, având controlul mingii, o degajează din interiorul propriei suprafețe de pedeapsă. Mingea, după ce lovește corpul unui coechipier al apărătorului, ajunge la un atacant aflat în poziție de ofsaid, atacant ce are o ocazie de a marca. Atacantul nu trebuie sancționat pentru poziția sa. Mingea trimisă de atacant către poartă este oprită de un alt apărător aflat pe linia porții.
Arbitrii video verifică situația de gol, analizând dacă mingea a depășit în întregime linia porții. Nu avem tehnologia Goal-line, dar imaginile disponibile de la camerele de pe stadion demonstrează că nu există o dovadă clară a golului. Decizia corectă este ca jocul să continue”, a spus președintele CCA.