Nicolae Stanciu, lângă Ianis Hagi la Rangers. Scenariul anunțat de britanici după golurile „stelare” ale românului de la Slavia Praga. I-a eliminat din Europa League, iar acum îl doresc. Stanciu ar putea fi următoarea țintă a echipei lui Steven Gerrard. El ar face „pereche” cu Ianis Hagi la – deja – campioana Scoției.
Nicolae Stanciu, lângă Ianis Hagi la Rangers. E un scenariu posibil, cel puțin conform celor de la TBR Football, citați de digisport.ro. Mijlocașul român de la Slavia Praga a impresionat în „dubla” cu Rangers din optimile Europa League. Stanciu a înscris în meciul tur, 1-1, apoi, la Glasgow, a marcat în stil de mare jucător din lovitură liberă, consființind victoria cu 2-0 a cehilor. Pornind de la acest context, jurnaliștii britanici au scris că Stanciu este fotbalistul pe care Steven Gerrard îl aşteaptă de mult timp.
Nicolae Stanciu a atras cu siguranță toate privirile, în special cu execuţia de la lovitura liberă. Rangers a suferit dintotdeauna în a avea un decar veritabil. Arfield a devenit mai mult un mijlocaș muncitor, Aribo este un ”optar” și nu înscrie suficient pentru a fi un număr 10, în timp ce Ryan Kent și Ianis Hagi dau un randament mai bun în bandă”, au scris cei de la TBR Football conform sursei citate.
Ziariștii din Insulă mai consideră că Stanciu are reale calități de playmaker. De jucător de creație care să inventeze o fază periculoasă din nimic.
Rangers are nevoie de un playmaker, unul care poate inventa ceva din nimic, iar Stanciu ar putea fi fotbalistul perfect pentru echipă. Stanciu se află într-o formă excelentă în acest sezon şi a contribuit la 18 goluri în doar 32 de meciuri. El a înscris 12 goluri și a creat alte 6″, a mai scris TBR Football.
Pe de altă parte, Steven Gerrard are antecedente în privința racolării unor jucători care au evoluat împotriva lui Rangers. În 2018, în turul 2 preliminar al Europa League, Rangers trecea greu de cei de la Osijek. După o victorie cu 1-0 pe terenul croaților, scoțienii au luptat din greu pentru o remiză, 1-1, pe teren propriu. Atunci, Gerrard a fost impresionat de evoluția fundașului stânga croat, Borna Barisic. Imediat după cele două partide, Rangers l-a cumpărat pe jucătorul în vârstă de 26 de ani, pe atunci.
Până atunci, Rangersul lui Ianis Hagi o va înfrunta, mâine, pe marea rivală, Celtic. Deși soarta campionatului e jucată, derby-ul scoțian a iscat mereu pasiuni arzătoare. Iar a câștiga acest meci e o chestiune de onoare pentru ambele cluburi. Nicolae Stanciu, la rândul său, va avea un meci mai simplu, teoretic. Slavia, aproape campioană, o va întâlni acasă pe penultima clasată, Otava. Ambii jucători români vor ajunge în cantonamentul naționalei luni pentru primele meciuri din preliminariile CM 2022.