Nicolae Dică are chef de glume după umilințele cu Silkeborg: „Doar cu ei am stat liniștiți”

Gabriel-Alexandru Ioniță 16.10.2022, 22:56
Nicolae Dică are chef de glume după umilințele cu Silkeborg: „Doar cu ei am stat liniștiți”

Nicolae Dică a găsit puterea de a glumi pe seama umilințelor suferite de FCSB în meciurile cu Silkeborg din Conference League. Antrenorul echipei roș-albastre a spus după meciul câștigat cu UTA Arad, bineînțeles, în spirit de glumă, că acele două partide cu danezii au fost singurele din acest sezon la care nu a avut nicio emoție.

Nicolae Dică a glumit pe seama celor două umilințe cu Silkeborg

De asemenea, Dică a răbufnit din nou când a fost întrebat despre modul în care face antrenamentele. Nu în ultimul rând, a anunțat că ia foarte în serios Cupa României și va fi foarte exigent cu jucătorii care vor intra pe teren în partidele din această competiție.

„Este important că am reușit să câștigăm jocul. Ne-am creat foarte multe ocazii de a marca, din păcate marcăm foarte puțin. Trebuie să marcăm 4-5 goluri din 8 ocazii. Așa am pățit noi cu Silkeborg. Am luat 5 goluri din 7 șuturi pe poartă. În prima repriză au avut un șut pe spațiul porții. Ca de obicei, am făcut un cadou și am primit gol din nimic, cum facem mereu. Nu înțeleg de ce. Este important că am reușit să câștigăm. Felicitări băieților că au avut reacție după meciul din Europa. Am trăit periculos oricum, la niciun meci nu am trăit liniștit. Ca să glumesc, doar la meciurile cu Silkeborg.

„Ce să fac? Să intru eu pe teren?”

Facem exerciții de finalizare la antrenament. Avem două jocuri mai puțin și suntem a patra echipă din campionat ca goluri marcate, nu este puțin. Dar trebuie să fim mai răi la finalizare. În loc de 20 de minute finalizare, o să facem 40 de minute. Eu am spus la conferință. Antrenamentele sunt filmate, sunt notate, dacă vreți, vi le dau. Ce să fac? Să mai întru și eu din când în când pe teren? Astea sunt deciziile jucătorilor în anumite momente.

Eu am spus mereu că Darius (Olaru) face cel mai mare efort din echipă, aleargă foarte mult. Singurul lucru care lipsea era că nu avea realizări pe faza ofensivă, mă bucur că a dat acest gol. Și-a mai creat ocazii la jocurile dinainte, dar nu a avut execuții la fel de bune ca în seara asta.

(n.r. Despre Dulca, Rusu și Bouhenna) Păi sunt în lotul echipei, dar nu pot să îi iau pe toți în lot. Trebuie să iau 20 și am în lot 35 de jucători. Sunt jucători care fac parte din lotul nostru și când vom avea nevoie de ei vor juca.

(n.r. Despre primul meci de Cupă) Jucătorii care vor merge vor trebui să dea totul și să câștige jocul. Da, vom menaja jucători cu siguranță. Ne interesează Cupa României, dar sunt 35 de jucători și trebuie să dovedească toți că au valoare de Steaua (n.r. FCSB). Dacă nu vor dovedi, probabil că vor pleca la iarnă. Suntem învățați să jucăm din trei în trei zile pentru că noi jucăm în Europa”, a spus Nicolae Dică la finalul meciului cu UTA Arad.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622