Nicolae Dică (41 de ani) a dezvăluit că a avut o ofertă de la Sepsi, dar că a fost nevoit să o refuze. Fostul atacant al FCSB recunoaște că este impresionat de condițiile de la Sfântu Gheorghe și că și-ar dori să antreneze în Covasna.
Nicolae Dică a plecat de la națională odată cu Mirel Rădoi. A dezvăluit că a fost că a fost în cărți pentru prima reprezentativă, dar că preferă să revină pe bancă din postura de antrenor principal. Și-ar dori să ajungă cândva pe banca lui Sepsi. Are de așteptat după Cristiano Bergodi. Covăsnenii tocmai au prelungit contractul italianului.
Nicolae Dică a îmbinat experiența de antrenor secund cu cea de principal. A fost pe banca celor de la Pitești, a lucrat ca secund al lui Mirel Rădoi la FCSB sau la națională, a fost sub comanda lui Gigi Becali, iar din toamna lui 2021 așteaptă o nouă ofertă.
Dică spune că l-a impresionat proiectul celor de la Sepsi, unde a văzut o bază de de pregătire cum rar sunt în fotbalul românesc.
„Am fost aproape (n.r – să semneze cu Sepsi), nu pot să spun mai mult. M-am bucurat că s-au gândit la mine atunci, în momentul ăla. Eram la națională. A fost o onoare că s-au gândit la mine, e un club pe care mi-l doresc să-l antrenez, am văzut stadionul de acolo, ce bază de antrenament e acolo, cum încurajează fanii…
Maghiară nu știu, dar o învăț repede. E un grup pe care mi l-aș dori să-l antrenez”, a declarat Nicolae Dică, la Orange Sport.
Fostul atacant al FCSB recunoaște, cu franchețe, că fotbalul românesc nu suferă doar la capitolul rezultate, ci și la cel al suporterilor. Dică este convins că fanii români sunt doar suporteri de rezultat. Cluburile din Liga 1 ar suferi și din acest punct de vedere. Reperul tehnicianului sunt fanii englezi.
„Diferenţa e că ei nu sunt doar suporteri de rezultat, ca noi. Ei sunt acolo lângă echipă că e bine, că e rău.
Îmi aduc aminte de meciul cu Middlesbrough, când aveam 2-0, suporterii lor cântau”, a spus Dică.
Întotdeauna pentru o echipă! Cristiano Bergodi rămâne antrenorul Sepsi OSK!
Clubul Sepsi OSK anunță că a ajuns la un acord cu antrenorul Cristiano Bergodi pentru prelungirea contractului, care era scadent în vara acestui an. Cristiano Bergodi antrenează echipa Sepsi OSK din octombrie 2021 și a semnat un nou contract valabil pe un an cu clubul nostru, cu opțiune de prelungire.
Îi urăm mult succes în continuare pe banca echipei noastre!
Sepsi, pe contul de Facebook.