Rednic a avut un discurs fabulos după ce a bătut-o dramatic pe Dinamo.
UTA Arad a învins-o pe Dinamo, 2-1, în etapa a 15-a din Superliga. Pentru UTA au marcat Micovschi și Freitas, în timp ce unica reușită a „câinilor” a fost semnată de Politic.
Mircea Rednic s-a declarat foarte fericit pentru victoria obținută de elevii săi. Totodată, a mărturisit că nu s-a putut uita la golul marcat de Freitas, în prelungirile partidei.
„Mă bucur că am reușit să câștigăm acest meci. Am părăsit locul de baraj. Nu pot decât să-mi felicit jucătorii, chiar dacă publicul și-ar fi dorit altceva. Mulțumesc suporterilor pentru că au venit și si au susținut echipa. Sunt un antrenor fericit în seara aceasta. Mi-aș fi dorit să fim mult mai prezenți în careu.
Nici nu știu cum a fost golul, n-am putut să mă uit. A dat bine (n.r. Freitas)? E un jucător care de la meci la meci progresează.
Ofosu… la experiența lui nu se poate, ai avut 20 de minute de încălzire și tu tot nu ți-ai dat seama ce ghete să-ți pui. Eu le-am zis jucătorilor «haideți să visăm». Ne așteaptă un meci foarte greu cu cei de la Galați. Ne-am dorit foarte mult aceste trei puncte”, a declarat Mircea Rednic, la finalul meciului cu Dinamo, la Digi Sport.
Mircea Rednic a avut și un mesaj dur pentru oamenii din conducerea lui Dinamo, care, în iarna lui 2021, l-au dat afară de la echipă.
„Am fost acolo, m-au dat la o parte. N-ai cum să uiți, au fost o înțelegere între mine și cei care erau atunci la conducere.
N-au respectat-o, m-au dat la o parte și au retrogradat. Dacă eu rămâneam acolo, nu retrogradau. Poate s-a vrut retrogradarea, să le fie de bine”, a mai spus Mircea Rednic.