Newcastle, proprietatea și posesiunea

O bună parte din vara sentimentală care a trecut a fost ocupată, în tot spațiul public continental, de ideea lui Florentino Perez de a înlocui Champions League cu Superliga Europei. Patronul Madridului, să ne reamintim un pic, nu era singur în încercarea de a ieși de sub umbrela nucleară a UEFA. Juan Laporta și Miguel Angel Gil Marin, adică Barcelona și Atletico de Madrid îi erau alături, din Spania, iar din Italia, Agnelli, șeful lui Juventus, îi e și astăzi loial lui Perez și dorinței lui de a construi o supra elită în fotbalul de club. Milan și Inter, prezente și ele la apel, iar Chelsea, Manchester United, Arsenal, Tottenham, Manchester United și Liverpool se alăturau din Anglia. 12 cluburi uriașe, din primele trei campionate ale Europei anunțau că s-au săturat de introducerea lor în mediocritate și de tutela discreționară a UEFA, de învechita regulă a competiției care le obliga să joace ba în Bulgaria, ba în Rusia, pe noroaie și frig, după un calendar istovitor prin densitate și aproape de nesusținut din cauza presiunii fără sfârșit. Fronturi multe deschise, bani tot mai puțini de câștigat, dar din ce în ce mai mulți de cheltuit.

O noapte și o zi a trăit ideea Superligii. Povestea s-a sfârșit rapid tocmai pentru că nu era doar o poveste. Totul se învârtea în jurul unor munți de bani, dispărea în schimb ideea de competiție, asta i s-a reproșat, nimeni nu retrograda, exact ca în NBA, modelul dezvoltat în sportul din America fiind la baza întregii teorii a celor care au fost 16. Pardon, 12, scuzați! Acum, 3. Madridul, Barcelona și Juventus.
Apoi, cluburile din Premier League au spus toate că nu, pe motiv că suporterii le presau pe conștiință cum că voiau să aibă încă plăcerea meciului cu Brentford ori cu Norwich, să faci tu plici! Știți astea.

Nici nu era ușor de uitat cum Ceferin și-a pus la bătaie toată gama de amenințări și relații la cel mai înalt nivel și, brusc, suporterii lui Chelsea au sărit la gâtul lui Petr Cech, în față la The Est End, Stamford Bridge, Kensington Street. Adepți ai sărăciei generalizate, mai cu seamă de când Roman Abramovici i-a preluat pe leii albaștri cu lire sterline. Mulți lei, doar sunt The Pride of London, dar și mai multe lire.
Sfârșitul poveștii. Deocamdată, Madridul merge să joace la Tiraspol, învinsă fiind acasă de Sheriff. Juve pleacă azi la Sankt-Petersburg, Barcelona va merge la Kiev.

Înfrângeri la masa bogaților. Trădări. Asta însă doar până alaltăieri, când Premier League a autorizat cumpărarea de către un fond financiar, patronat de Arabia Saudită, a clubului Newcastle United. Practic, un fond de peste 340 de miliarde de dolari, aparținând și reprezentând statul saudit. The end of the story.

Dezastru! A fost prins de 50 de ori că a pariat pe meciuri de fotbal.…

Veste bombă! Răzvan Marin ar putea ajunge la Newcastle, în locul lui Sandro Tonali

Pentru că fix din acest moment, Superliga s-a reconstituit, un pic altfel, dar cu efecte, de această dată, de necontrolat. Unul dintre cele mai bogate state ale lumii deține un club în Anglia. Tot acolo, Manchester City e în conturile altui stat, practic, Emiratele Arabe Unite. Qatar-ul are Paris Saint-Germain, în Ligue 1.

Buna cunoștiință a lui Abramovici nu va sta cu mâinile încrucișate, iar Chelsea, campioana Europei, are deja niște planuri bazate tocmai pe ceea ce e dincolo de aparențe. China, care are, printr-o societate privată, în proprietate, campioana Italiei, Inter Milano, și o sumedenie de alte cluburi mari prin Anglia și Spania, fiind chiar cel mai puternic stat al planetei, din punct de vedere financiar, va încerca să aibă și alte campioane. Aici se termină povestea fotbalului cu eroi reali și începe construcția unei Superligi care nici măcar nu va mai avea nevoie de binecuvântarea Uniunii Europene de Fotbal Asociație. Care asociație? Cu cine în asociație? Cluburile vor deveni, dacă nu cumva au și devenit, afaceri de stat, care vor depăși, curând, nevoia de a mai sta într-o organizație, alta decât a lor proprie. Trecerea spre ceea ce a gândit Florentino Perez se va face firesc, când cei extrem de bogați și de puternici chiar vor înceta să mai răspundă la comenzile celor nu îndeajuns de bogați și din ce în ce mai puțin puternici. Florentino Perez, Andrea Agnelli și Juan Laporta au vrut să facă desprinderea către Lumea Nouă oferind modelul Americii, cu eleganță și argumente. UEFA a zis că nu e bine. Așa că Noua Călătorie nu o va mai întreba nimic, va trece direct la fapte. Deja a trecut. Madridul, Barcelona și Juve au câștigat între timp toate procesele cu forul european, și, deși nu au banii statelor amintite, fără a fi niște săraci, au în proprietate branduri colosale, tradiție uriașă, ca și celelalte cluburi cu care au vrut să plece la drum astă primăvară. Mai mult, au în posesie istoria.

Vor fi acolo, la masa cea mare, din nou. Ele vor da credibilitate și legitimitate banilor altora. Superliga, în doi-trei ani, va porni pe drumul ei. Jucătorii vor avea acolo salarii precum în NBA sau NHL, de 30-40 de milioane de euro pe an. Arbitrii vor arbitra corect pe, probabil, o sută de mii sau două sute de mii pe meci. Goluri ca ale lui Mbappe cu Spania nu vor mai fi acordate. Între cei mari, toți vor fi mari. E o mișcare implacabilă, precum desprinderea continentelor, acum două sute de milioane de ani.

Fi-mi-ar calculul de râs să-mi fie, tot de sute de milioane e vorba și acolo!

Newcastle, the end of the story. Vreți și o concluzie, în buna tradiție a editorialelor? Nu am, nu există. Nici nu contează.

Codul secret care îți aduce produse GRATIS! Completează-l și tu!

Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din...

Ba da, am una: ai bani, mănânci! Nu ai bani, nu ți-e foame!