Neluțu Varga a luat modelul lui Gigi Becali! Pe ce a cheltuit un milion de euro! Gest uriaș făcut de patronul lui CFR Cluj
Un aproapiat al lui Neluțu Varga a făcut noi dezvăluiri despre omul de afaceri român. Patronul lui CFR Cluj a rămas impresionat de refugiații ajunși din Ucraina. Oficialul s-a mobilizat pentru a-i ajuta pe oamenii care s-au văzut nevoiți să își părăsească locuințele în urma războiului declanșat de Vladimir Putin. Pe ce a cheltuit Neluțu Varga un milion de euro!
Gest făcut de patronul lui CFR Cluj
Neluțu Varga a venit în sprijinul refugiaților ucraineni. Surse apropiate finanțatorului celor de la CFR Cluj au dezvăluit că omul de afaceri român le-a pus la dispoziție refugiaților din Ucraina întregul hotel pe care îl deține. Este vorba de hotelul Granata, pe care l-a achiziționat de la Arpad Paszkany, în momentul în care a preluat echipa din Ardeal.
Se pare că oficialul le-a cerut angajaților săi să pregătească camerele pentru a găzdui aproximativ 500 de persoane. Clădirea trebuia să fie recondiționată, dar finanțatorul campioanei a hotărât să investească mai repede decât preconiza în lucrările de reamenajare. Totul, din cauza războiului declanșat de Vladimir Putin în Ucraina.
Se schimbă tot, inclusiv perdele, paturi, parchetul. Se pun televizoare noi, sunt lucrări mari.”, a dezvăluit unul dintre apropiații patronului de la CFR, conform prosport.ro.
Câți bani a pus la bătaie Neluțu Varda
Sursa citată arată că Neluțu Varga are de gând să investească nu mai puțin de 1 milion de euro în hotelul în care urmează să cazeze sute de refugiați. Omul de afaceri insistă ca lucrările să se încheie cât mai curând, pentru a le veni în sprijin ucrainenilor.
De-a lungul timpului, mai multe nume sonore din lumea fotbalului și nu numai s-au arătat disponibile să îi sprijine pe ucraineni. Unii au ales să doneze câștigurile pe care le vor obșine în perioada următoare, alții au ales să doneze alimente de strictă necesitate, în timp ce un fost fotbalist le-a pus la dispoziție ucrainenilor hotelul pe care îl administrează. Totuși, patronul CFR-ului a cheltuit un milion de euro, pentru a sprijini ucrainenii afectați de invazia pornită de Vladimir Putin pe teritoriul lor.
Sprijin pentru copiii refugiați din Ucraina
Simona Halep a reacționat și ea după invazia declanșată de Vladimir Putin. Românca a recunoscut că suferă pentru poporul ucrainean. Sportiva a transmis, de asemenea, că va sprijini victimele invaziei rusești din țara vecină.
Reprezentanții Federaţiei Române de Fotbal au preluat și ei sâmbătă, din vama Sighetu Marmaţiei, un grup de 14 refugiaţi ucraineni plecaţi din zone intens bombardate precum Kiev, Ivano-Frankivsk şi Lvov, potrivit site-ului federaţiei. Este vorba despre tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani.
Beneficiem de consultanţă şi sprijin material din partea UEFA. Astfel, ne putem derula eficient rolul de federaţie avanpost la frontul ucrainean. Vom fi primul tărâm de linişte pentru refugiaţii familiei fotbalului ucrainean.
Pentru preluarea refugiaţilor primim sprijinul Ministerului Sportului şi Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse. Ne vom preocupa de condiţiile de trai ale jucătorilor de fotbal – copii, juniori şi seniori – de familiile lor şi de oficialii fotbalului ucrainean, dar vom acţiona şi pe flux invers, cu ajutoare trimise către Ucraina.”, se arată în comunicatul remis de FRF.