Patronul de la CFR Cluj, Neluțu Varga, a reacționat nervos după eliminarea din preliminariile UEFA Champions League. Pyunik Erevan a răpus campioana României la loviturile de departajare, scor 4-3, după 2-2 în timpul regulamentar.
GSP.ro scrie că Neluțu Varga a decis ce va face în continuare. El vrea să-i dea afară pe Bogdan Mara (director sportiv), Marius Bilașco (director al departamentului de scouting) și Răzvan Zamfir (consilier) din club. De asemenea, Dan Petrescu ar putea fi și el înlocuit.
Conform sursei citate, Neluțu Varga i-a băgat în ședință pe Mara, Bilașco și Zamfir imediat după finalul meciului și le-a transmis: „V-ați bătut joc de mine”.
Într-un dialog cu Digi Sport, Neluțu Varga a spus că nu vrea să-l dea afară acum pe Dan Petrescu. În același timp, el a spus că joi se va gândi la ce măsuri va lua. Se pare că Mara, Bilașco și Zamfir sunt primele nume de pe lista neagră.
Fost antrenor la CFR Cluj, Marius Șumudică (51 de ani) a fost contactat de Playsport după înfrângerea CFR-ului. Șumudică a dat de pământ cu fosta sa echipă după meciul tur, scor 0-0, dar acum a fost mai rezervat.
„Vorbiți cu Petrescu, de ce să vorbiți cu mine? Să vorbească Petrescu! Eu am câștigat șapte meciuri la CFR Cluj și m-au dat afară. Să vorbească Mara, Bilașco, oamenii ăia de acolo. Sunați la CFR Cluj, are cine să vorbească de acolo”, a spus Marius Șumudică, pentru Playsport.
Antrenorul Dan Petrescu și-a găsit cu greu cuvintele după dezastrul cu Pyunik. El spune că este extrem de ghinionist și nu înțelege cum echipa lui a pierdut această calificare.
„Foarte greu de înțeles ce s-a întâmplat. Băieții s-au bătut, au încercat. A fost un meci echilibrat, parcă noi am avut mai multe ocazii. Ei au ratat și un penalty. Sunt foarte supărat și trist, e greu să-mi găsesc cuvintele. E cea mai mare dezamăgire a mea la CFR această eliminare.
La penalty-uri n-am câștigat niciodată în carieră, parcă sunt blestemat. De dimineață a mers rău, doi jucători s-au accidentat, Kolinger și Mistrati. Urmau să fie titulari amândoi.
Nu mă mai gândeam că pot egala la 2-1, mai ales după ce au ratat penalty. S-a dovedit că fotbalul e imprevizibil. E cea mai dureroasă eliminare din cupele europene pentru mine, n-am mai avut asemenea dezamăgire. Îmi pare rău, sunt convins că toată lumea e foarte supărată”, a declarat Dan Petrescu, după eliminarea din preliminariile Champions League.