Negocierile cu Gică Hagi au picat în ultima clipă! „Regele” ar fi putut obține milioane bune de euro

Moldoveanu Camelia 21.06.2021, 22:49
Negocierile cu Gică Hagi au picat în ultima clipă! „Regele” ar fi putut obține milioane bune de euro

După fuziunea dintre Farul Constanța și FC Viitorul, Gică Hagi și-a anunțat reîntoarcerea pe banca tehnică. „Regele” plănuiește să se bată la titlu alături de noua echipă pe care o antrenează și care reprezintă fotbalul din Dobrogea. Aceasta ar fi putut obține milioane bune de euro, însă negocierile cu un puternic om de afaceri au eșuat. Ce condiții a pus fostul mare jucător de fotbal.

Negocierile cu Gică Hagi au picat în ultima clipă!

Pentru a realiza fuziunea dintre Farul Constanța și FC Viitorul, Gică Hagi a purtat negocieri cu mai mulți oameni de afaceri pentru a ceda o parte din acțiunile noii echipe. Se pare că „Regele” l-a avut pe lista sa și pe Dan Sucu, patronul companiei „Mobexpert”. Cu toate că au discutat zile în șir, negocierile au picat în ultima clipă iar actualul antrenor al echipei din Ovidiu a realizat unirea celor două echipe fără ajutorul omului de afaceri.

De ce n-au reușit să ajungă la un numitor comun? Pentru că în momentul în care părțile urmau să semneze contractul de asociere, Gică Hagi i-a pus o condiție foarte importantă lui Dan Sucu. „Regele” nu și-a dorit ca omul de afaceri să aibă un cuvânt de spus în ceea ce privește trebuirile sportive ale Farului Constanța.

Cu toate că Dan Sucu nu a mai reușit să-și îndeplinească dorința de a investi în fotbal prin intermediul Farului Constanța, afaceristul cu peste 100 de milioane de euro în conturi plănuiește să construiască o academie de fotbal în București (mai exact în Sectorul 1) , potrivit ziare.com.

Schimbări majore de lot. Toate detaliile noului proiect de pe litoral

În sala de conferințe au fost, prezenți, așa cum s-a putut observa foarte ușor pe transmisia online a evenimentului, nume mari ale fotbalului și ale sportului constănțean, dar și oficialități ale autorităților locale, în frunte cu primarul Constanței, Vergil Chițac. Toți au venit să vadă cu ochii lor cum se scria istoria. Cum Gheorghe Hagi renunță la creația sa, Viitorul Constanța pentru a se întoarce la origini și pune la punct un proiect grandios.

Așa cum PlaySport.ro (Citește AICI) a anunțat în urmă cu câteva săptămâni, în acte, clubul se va numi FC Viitorul Farul Constanța. Practic, clubul Viitorul a asimilat tot ce ține de brandul „FC Farul”, deținut de Ciprian Marica. Cel mai probabil, fostul atacant a cedat această marcă către Gică Hagi sau Primăria Constanța, în acest punct al discuției. Ar fi greu de crezut că Gică Hagi s-ar lansa într-un proiect atât de grandios, dacă ar există riscul de a rămâne fără brand.

Cu toate acestea, nu vor mai exista însemnele „Viitorul„, iar singurele „culori” folosite pretutindeni vor fi alb și albastru – culorile specifice Farului Constanța. Iar ceea ce este cel mai important este că echipa – Farul Constanța – va evolua în prima ligă a fotbalului românesc din sezonul viitor.

Gheorghe Hagi și colaboratorii săi au căutat cea mai bună variantă de a merge înainte împreună, cu toate părțile implicate, incluzându-i și pe fani. Dacă acum mulți ani au existat voci vehemente la adresa lui Gică Hagi, acum acestea au fost reduse la tăcere. Mulți dintre suporterii Farului au acceptat ideea și sunt deciși să-și încurajeze favoriții în următoarea ediție de Liga 1.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622