Wrexham, club deţinut de actorii milionari de la Hooliwood, Ryan Reynolds şi Rob McElhenney, şi-a asigurat matematic promovarea în cea de-a patra divizie fotbalistică din Anglia, cu o etapă înainte de sfârşitul campionatului.
Micuţa echipă din Ţara Galilor s-a chinuit timp de 15 ani prin ligile de amatori din Albion. După ce a fost preluată de milionarii de la Hooliwood, Wrexham a început să conteze din nou în fotbalul din Anglia. Reynolds şi McElhenney a început să investească bani la Wrexham din 2021, iar rezultatele nu au întârziat să apară.
Galezii au invadat terenul, după ce „dragonii roşii” au reuşit au reuşit să se impună, cu scorul de 3-1, în faţa celor de la Boreham Wood. Meciul nu a fost deloc lipsit de emoţii pentru Wrexham, care s-a văzut condusă pe tabela de marcaj încă din minutul 1. După ce Lee a restabilit egalitatea înainte de pauză, Mullin a ieşit la rampă pe parcursul reprizei secunde.
Atacantul în vârstă de 28 de ani a marcat o dublă şi a declanşat fiesta la Wrexham. Miile de fani de pe stadion au invadat terenul, iar patronii de la Hooliwood au dansat de bucurie în tribună.
Paul Mullin este unul dintre cei mai mari fotbalişti din lume”, a reacţionat, plin de entuziasm, vedeta TV, Ryan Reynolds.
Reynolds a fost numai un zâmbet la sfârşitul partidei şi a declarat că planurile sale nu se opresc aici. Milionarul de la Hooliwood abia aşteaptă întâlnirile din EFL Cup cu granzii din Premier League şi spune că acesta e doar începutul pentru revirimentul lui Wrexham.
E un sentiment uimitor. Mă simt atât de emoţionat. Sunt mândru de această performanţă şi sunt mândru să văd fanii coborând pe teren. Este un moment de sărbătoare în oraş. Mă simt binevenit aici”, a mai completat Ryan Reynolds.
Wrexham are o tradiţie îndelungată, clubul fiind înfiinţat încă din anul 1864. Stadionul pe care evoluează „dragonii roşii” are o capacitate de puţin peste 10.000 de locuri, iar echipamentul obişnuit al lui Wrexham este în culorile alb şi roşu.
Sursa foto: The Sun