Mirel Rădoi a părut extrem de calm la finalul „Derby-ului Olteniei”, pierdut de echipa sa cu scorul de 2-0 în fața celor de la FCU Craiova, chiar dacă Universitatea Craiova a ajuns la trei meciuri consecutive fără victorie în Superligă și se vorbește din ce în ce mai mult despre o eventuală demitere a sa.
Fostul selecționer a încercat să ia presiunea de pe umerii lui Ștefan Baiaram, care a fost numit căpitan în acest meci foarte important, și a spus că el a fost cel neinspirat prin luarea acestei decizii. Legat de jocul propriu-zis, Rădoi a apreciat că jucătorii săi au fost mult prea previzibili și i-a criticat pe cei care au intrat pe parcurs pe teren pentru faptul că nu au reușit să își pună amprenta pe meci.
„Baiaram a avut câteva ocazii, dar a fost neinspirat. Până la urmă, eu nu sunt inspirat la alegerea căpitanilor de echipă. Meciul trecut Screciu a luat roșu, acum Baiaram a ratat. Echipa asta nu a câștigat 20 de meciuri în nu știu câți ani. Momentul ăsta (n.r.- să piardă după 8 meciuri fără eșec) trebuia să vină, chiar dacă nimeni nu voia în seara asta.
Dar odată și odată trebuia să vină și înfrângerea. Nu puteam să terminăm campionatul fără înfrângere. Au avut un plus de motivație, au știut să sufere mai mult ca noi, au înțeles mai bine acest derby. Noi am crezut că, prin prisma primei reprize foarte bune, a doua să fie doar o simplă formalitate.
Am fost neinspirați și foarte lenți, previzibili. Mă aștept din partea jucătorilor care intră de pe bancă să facă mai multe. În seara asta am luat foarte puține acțiuni unu contra unu, foarte lenți, neîncrezători. În timpul meciului, de la primele ocazii, le-am spus și jucătorilor să fim atenți să nu primim gol că părea un meci de 0-0, în care nu ne intră nimic.
Părea că putem să marcăm doar din penalty. Deocamdată nu am simțit nimic. Dacă ei simt și nu spun, nu e problema mea. Nu cred că asta (n.r. ultimele decizii pe care le-a luat la nivelul lotului) a făcut ca noi să luăm gol în minutul 90 cu Chindia. Nu cred că lucrurile astea au afectat atmosfera la echipă.
V-am spus, eu de pe bancă am simțit că e un meci de 0-0, o seară în care nu prea ne iese nimic”, a declarat Mirel Rădoi la finalul partidei de pe „Ion Oblemenco”.